1. Convingerea obligației credinciosului de a păzi legea morală

Cu privire la primul, anume, a-l încredința pe credincios, în judecata sa, de obligația de a păzi legea morală, dintre multe locuri, luați Matei 5:16-20.

Vers. 16. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. Vers. 17. Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Vers. 18. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de literă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate. Vers. 19. Cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, și va învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar cine le va păzi, și va învăța pe alții să le păzească, acela va fi chemat mare în Împărăția cerurilor. Vers. 20. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.

În care Domnul nostru,

Le dă poruncă credincioșilor, îndreptățiți prin credință, să dea mărturie despre harul lui Dumnezeu din ei înaintea oamenilor, prin fapte bune: Așa să lumineze lumina voastră (zice El) înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune.

El îi îndeamnă să facă astfel, arătând că, deși ei nu sunt îndreptățiți prin fapte, totuși cei ce le văd faptele bune pot fi întorși sau zidiți; și astfel slava se poate întoarce la Dumnezeu prin faptele lor bune, atunci când martorii lor vor slăvi pe Tatăl vostru care este în ceruri.

El nu le dă altă regulă pentru ascultarea lor nouă decât legea morală, așezată și lămurită de Moise și de proroci: Să nu credeți (zice El) că am venit să stric Legea sau Prorocii.

El le dă să înțeleagă că doctrina harului, și a eliberării de blestemul legii prin credința în El, este ușor greșit înțeleasă de judecata stricată a oamenilor, ca și cum ar slăbi sau ar dezlega obligația credincioșilor de a asculta poruncile, și de a se supune autorității legii; și că această greșeală este într-adevăr o stricare a Legii și a Prorocilor, pe care El n-o va îngădui niciodată la vreunul din ucenicii Săi, fiind atât de potrivnică scopului venirii Lui, care este întâi să-i sfințească, și apoi să-i mântuiască pe credincioși: Să nu credeți (zice El) că am venit să stric Legea sau Prorocii.

El învață că scopul Evangheliei și al legământului harului este de a asigura ascultarea oamenilor de legea morală: „Am venit (zice El) să împlinesc Legea și Prorocii.”

Că obligația legii morale, în toate privințele, spre toate îndatoririle sfinte, este veșnică, și va dăinui până la sfârșitul lumii, adică, până când vor trece cerul și pământul.

Că, așa cum Dumnezeu a avut grijă de Scripturi de la început, tot așa va avea grijă de ele și de acum înainte, până la sfârșitul lumii, încât nici măcar o iotă sau o frântură din cuprinsul lor nu va fi luată; așa spune textul, Vers. 18.

Că, așa cum încălcarea legii morale, și apărarea ca nefiind păcat a încălcărilor ei, îi exclude pe oameni atât din cer, cât și, pe bună dreptate, din părtășia bisericii adevărate; tot așa ascultarea de lege, și învățarea altora să facă la fel, prin pildă, sfat, și doctrină, potrivit chemării fiecăruia, dovedește că un om este un credincios adevărat, și în mare prețuire înaintea lui Dumnezeu, și vrednic de mare prețuire din partea bisericii adevărate, Vers. 19.

Că neprihănirea oricărui creștin adevărat trebuie să fie mai mare decât neprihănirea cărturarilor și a fariseilor; căci cărturarii și fariseii, deși se osteneau mult să împlinească diferite îndatoriri ale legii, totuși scurtau tâlcuirea ei, ca ea să-i osândească mai puțin în purtarea lor; ei se îngrijeau de partea din afară a îndatoririi, dar neglijau partea lăuntrică și duhovnicească; împlineau cu grijă unele îndatoriri mai mici, dar neglijau judecata, mila, și dragostea de Dumnezeu: pe scurt, se străduiau să-și întemeieze propria lor neprihănire, și respingeau neprihănirea lui Dumnezeu prin credința în Isus: Dar un creștin adevărat trebuie să aibă mai mult decât toate acestea; el trebuie să recunoască întreaga întindere a înțelesului duhovnicesc al legii, și să aibă respect față de toate poruncile, și să se ostenească să se curețe de toată întinarea trupului și a duhului, și să nu pună preț pe ce slujbă a făcut, sau va face, ci să se îmbrace cu neprihănirea pusă în seama lui, a lui Hristos, care singură îi poate acoperi goliciunea, altfel nu poate fi mântuit; așa spune textul, Dacă neprihănirea voastră etc.