4. Binecuvântările transmise prin aceste mijloace
4. Binecuvântările transmise prin aceste mijloace
Suma cunoștinței mântuitoare de David Dickson și James Durham: un tratat teologic reformat despre Evanghelie și mântuire
Temelia IV.
Binecuvântările care se transmit efectiv prin aceste mijloace celor aleși. . Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.
I. Prin aceste rânduieli exterioare, după cum Domnul nostru îi face pe cei reprobați fără scuză, prin puterea Duhului Său, aplică celor aleși, efectiv, toate harurile mântuitoare cumpărate pentru ei în legământul de răscumpărare și face o schimbare în persoanele lor. În mod deosebit: 1. Îi convertește sau îi regenerează, dându-le viață spirituală, deschizându-le înțelegerea, înnoindu-le voința, afectele și facultățile, pentru a da ascultare spirituală poruncilor Sale. 2. Le dă credință mântuitoare, făcând ca, în simțirea osândei meritate, să-și dea învoirea inimii la legământul harului și să-L îmbrățișeze pe Isus Hristos fără prefăcătorie. 3. Le dă pocăința, făcându-i, cu o durere evlavioasă, în ura păcatului și dragostea de dreptate, să se întoarcă de la orice nelegiuire la slujirea lui Dumnezeu. Și 4. Îi sfințește, făcându-i să continue și să persevereze în credință și în ascultarea spirituală de legea lui Dumnezeu, arătată prin rodirea în toate îndatoririle și săvârșirea de fapte bune, după cum Dumnezeu oferă ocazia.
II. Împreună cu această schimbare lăuntrică a persoanelor lor, Dumnezeu le schimbă și starea: căci, îndată ce sunt introduși prin credință în legământul harului, 1. Îi îndreptățește, imputându-le ascultarea desăvârșită pe care Hristos a dat-o legii și satisfacția pe care pe cruce Hristos a dat-o dreptății în numele lor. 2. Îi împacă și îi face prieteni ai lui Dumnezeu, care mai înainte erau vrăjmași ai lui Dumnezeu. 3. Îi înfliește, pentru ca să nu mai fii fii ai Satanei, ci fii ai lui Dumnezeu, îmbogățiți cu toate privilegiile spirituale ale fiilor Săi. 4. Și în sfârșit, după ce s-a sfârșit lupta lor în această viață, desăvârșește sfințenia și fericirea, mai întâi a sufletelor lor la moartea lor, și apoi atât a sufletelor cât și a trupurilor lor, unindu-se din nou cu bucurie la înviere, în ziua venirii Sale glorioase pentru judecată, când toți cei nelegiuiți vor fi trimiși în iad, cu Satan căruia I-au slujit: dar cei aleși și răscumpărați ai lui Hristos, credincioșii adevărați, ucenici ai sfințeniei, vor rămâne cu El pentru totdeauna, în starea de glorificare.