3. Porunca Lui, cerând tuturor să creadă

Al treilea Temei și Îndemn deosebit spre a crede în Hristos este porunca strictă și înfricoșătoare a lui Dumnezeu, care le cere tuturor ascultătorilor Evangheliei să se apropie de Hristos în rânduiala așezată de El, și să creadă în El; înfățișată în 1 Ioan 3:23.

Și aceasta este porunca Lui: să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, și să ne iubim unii pe alții, cum ne-a dat poruncă.

În care apostolul ne dă să înțelegem aceste cinci doctrine:

Că, dacă cineva nu se lasă cuprins de dulcea chemare a lui Dumnezeu, nici de cererea smerită și plină de dragoste a lui Dumnezeu, făcută lui spre a se împăca, el va afla că are de-a face cu autoritatea suverană a celei mai înalte Maiestăți; căci aceasta este porunca Lui, ca noi să credem în El, zice el.

Că, dacă cineva privește la această poruncă așa cum a privit mai înainte la poruncile neglijate ale legii, el trebuie să ia aminte că aceasta este o poruncă a Evangheliei, ulterioară legii, dată pentru a folosi leacul tuturor păcatelor; care, dacă nu este ascultată, nu mai există altă poruncă de urmat decât aceasta: „Duceți-vă, blestemaților, în focul veșnic al iadului”; căci aceasta este porunca Lui, a cărei ascultare este cel mai plăcută înaintea Lui, Vers. 22, și fără de care este cu neputință să-I fim plăcuți, Evrei 11:6.

Că oricine aude Evanghelia trebuie să-și facă din datoria unei credințe vii în Hristos o chestiune de conștiință; credinciosul slab nu trebuie să socotească drept îndrăzneală să facă ceea ce este poruncit; cel înclinat spre deznădejde trebuie să se ridice, și să se gândească la ascultarea de această poruncă dulce și mântuitoare; credinciosul tare trebuie să se afunde și mai mult în simțământul nevoii pe care o are de Isus Hristos, și să crească tot mai mult în ascultarea acestei porunci; da, chiar și cel mai nepocăit, necucernic, și nelegiuit om nu trebuie să se împingă pe sine afară, nici să fie împins de alții afară, din urmărirea rânduită a acestei datorii, oricât de deznădăjduită ar părea starea lui; căci Cel ce poruncește tuturor oamenilor să creadă în Hristos, poruncește prin aceasta tuturor oamenilor să creadă că sunt osândiți și pierduți fără Hristos; El poruncește prin aceasta tuturor oamenilor să-și recunoască păcatele, și nevoia lor de Hristos, și practic poruncește tuturor oamenilor să se pocăiască, pentru ca ei să poată crede în El. Și oricine refuză să se pocăiască de păcatele lui trecute este vinovat de neascultare de această poruncă dată tuturor celor ce aud, dar mai ales celor dinăuntrul bisericii văzute: căci aceasta este porunca Lui, să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, zice el.

Că cel ce ascultă de această poruncă și-a zidit mântuirea pe un temei solid: căci,

El a găsit pe Mesia cel făgăduit, deplin înzestrat cu toate desăvârșirile spre desăvârșita împlinire a slujbelor de Profet, Preot, și Împărat; căci El este acel Hristos în care omul crede.

El a îmbrățișat un Mântuitor care este în stare să mântuiască până la capăt, da, și care mântuiește într-adevăr pe fiecare care vine la Dumnezeu prin El; căci El este Isus, adevăratul Mântuitor al poporului Său de păcatele lor.

Cel ce ascultă de această poruncă și-a zidit mântuirea pe Stâncă, adică pe Fiul lui Dumnezeu, căruia nu I se face nedreptate să fie numit deopotrivă cu Tatăl, și care este vrednic să fie obiectul credinței mântuitoare, și al închinării duhovnicești: căci aceasta este porunca Lui (zice el), să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos.

Că cel ce a crezut în Isus Hristos, deși este eliberat de blestemul legii, nu este eliberat de porunca și de ascultarea legii, ci este legat de ea printr-o obligație nouă, și o poruncă nouă din partea lui Hristos; care poruncă nouă din partea lui Hristos aduce cu ea și ajutorul de a asculta porunca: la care poruncă din partea lui Hristos, Tatăl adaugă și autoritatea și porunca Sa; căci aceasta este porunca Lui (zice Ioan), să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, și să ne iubim unii pe alții, cum ne-a poruncit. Prima parte a acestei porunci, care cere credință în El, implică în mod necesar dragoste față de Dumnezeu, și deci ascultare de prima tablă a legii; căci a crede în Dumnezeu, și a-L iubi pe Dumnezeu, sunt nedespărțite; iar a doua parte a poruncii cere dragoste față de aproapele nostru (mai ales față de casa credinței), și deci ascultare de a doua tablă a legii.

De aici își poate întări credinciosul slab credința, argumentând din acest temei în acest chip:

„Oricine, în simțământul propriei sale păcătoșenii, și în frica de mânia lui Dumnezeu, la porunca lui Dumnezeu, a fugit la Isus Hristos, singurul leac al păcatului și al nenorocirii, și și-a angajat inima spre ascultarea de legea dragostei, credința lui nu este o credință îndrăzneață și moartă, ci o credință adevărată și mântuitoare: Dar eu (poate zice credinciosul slab), în simțământul propriei mele păcătoșenii, și în frica de mânia lui Dumnezeu, am fugit la Isus Hristos, singurul leac al păcatului și al nenorocirii, și mi-am angajat inima spre ascultarea de legea dragostei: Deci credința mea nu este o credință îndrăzneață și moartă, ci o credință adevărată și mântuitoare.”