2. De dreptate prin lege

II. Pentru a convinge pe om de dreptate prin lege, să ia seama la .
Căci toți câți sunt din faptele legii sunt sub blestem; pentru că este scris: Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea legii, ca să le facă.

Aici apostolul ne învață trei lucruri:

1. Că, din cauza păcătoșeniei noastre naturale, este atât de sigură neputința ca un om să fie îndreptățit prin faptele legii, încât cei care caută îndreptățirea prin faptele legii sunt expuși blestemului lui Dumnezeu pentru că au încălcat legea: Căci toți câți sunt din faptele legii sunt sub blestem, zice el.

2. Că, pentru împlinirea desăvârșită a legii, nu este de ajuns să împlinești una sau două dintre porunci, sau să faci unele, sau toate îndatoririle (dacă ar fi cu putință) pentru o vreme; căci legea cere ca omul să continue să facă toate lucrurile care sunt scrise în cartea legii.

3. Că, întrucât niciun om nu poate ajunge la această desăvârșire, orice om este prin natură sub blestem, căci legea zice: Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea legii, ca să le facă.

Acum, a fi sub blestem cuprinde toată nemulțumirea lui Dumnezeu, cu primejdia ca mânia Lui să se dezlănțuie din ce în ce mai mult asupra sufletului și trupului, atât în viața aceasta, cât și după moarte în veci, dacă harul nu împiedică pe deplin executarea ei.

De aceea, fiecare om să raționeze astfel:
„Oricine, potrivit legământului faptelor, este expus blestemului lui Dumnezeu pentru că a încălcat legea de multe ori și în multe feluri, nu poate fi îndreptățit nici nu poate găsi dreptatea prin faptele legii.

Dar eu, potrivit legământului faptelor, sunt expus blestemului lui Dumnezeu pentru că am încălcat legea de multe ori și în multe feluri:

De aceea, nu pot fi îndreptățit, nici nu pot avea dreptate prin faptele legii”.

Astfel poate omul să se convingă că dreptatea nu se capătă prin propriile sale fapte, nici prin lege.