2. Cererea Sa fierbinte de împăcare

Al doilea Temei și Îndemn deosebit spre a-L îmbrățișa pe Hristos, și a crede în El, este cererea stăruitoare pe care Dumnezeu ne-o face de a fi împăcați cu El în Hristos; înfățișată în 2 Corinteni 5:19-21.

Vers. 19. Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în seamă păcatele; și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări. Vers. 20. Noi dar suntem trimiși împuterniciți în numele lui Hristos; și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în numele lui Hristos: Împăcați-vă cu Dumnezeu! Vers. 21. Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

În care apostolul ne învață aceste nouă doctrine:

Că lumea aleasă, sau lumea sufletelor răscumpărate, se află prin fire în starea de vrăjmășie față de Dumnezeu. Aceasta este presupusă în cuvântul împăcare; căci împăcarea, sau reînnoirea prieteniei, nu poate fi decât între cei ce au fost în vrăjmășie.

Că, în tot timpul de la căderea lui Adam, Isus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, ca Mijlocitor, și Tatăl în El, a lucrat la făurirea prieteniei (prin Cuvântul și Duhul Său) între Sine și lumea aleasă: Dumnezeu (zice el) era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.

Că modul de împăcare a fost în toate veacurile unul și același în substanța sa, anume: prin iertarea păcatelor celor ce își recunosc păcatele și vrăjmășia lor față de Dumnezeu, și caută împăcare și iertare de păcate în Hristos: Căci Dumnezeu (zice el) era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, prin faptul de a nu le ține în seamă păcatele.

Că scopul și țelul Evangheliei, și al întregului Cuvânt al lui Dumnezeu, este întreit:

El slujește să facă poporul să-și simtă păcatele, și vrăjmășia lor față de Dumnezeu, și primejdia lor, dacă ar sta împotrivă, și n-ar avea teamă de nemulțumirea lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu slujește să-i facă pe oameni cunoscuți cu calea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru a face prietenie cu ei prin Hristos, anume: că, dacă oamenii vor recunoaște vrăjmășia, și vor fi mulțumiți să intre într-un legământ de prietenie cu Dumnezeu prin Hristos, atunci Dumnezeu va fi mulțumit să Se împace cu ei în dar.

Cuvântul lui Dumnezeu slujește să-i învețe pe oameni cum să se poarte față de Dumnezeu, ca prieteni, după ce s-au împăcat cu El, anume: să nu vrea să păcătuiască împotriva Lui, și să se străduiască din toată inima să-I asculte poruncile: și de aceea Cuvântul lui Dumnezeu este numit aici cuvântul împăcării, fiindcă ne învață ce nevoie avem de împăcare, și cum s-o facem, și cum s-o păstrăm, odată încheiată cu Dumnezeu prin Hristos.

Că, deși auzirea, crederea, și ascultarea acestui cuvânt țin de toți cei la care ajunge această Evanghelie, totuși slujba de a-l predica cu autoritate nu ține decât de aceia pe care Dumnezeu îi cheamă la slujirea Sa, și îi trimite cu însărcinare pentru această lucrare. Aceasta o arată apostolul, în Vers. 19, în aceste cuvinte, El ne-a încredințat nouă cuvântul împăcării.

Că slujitorii Evangheliei trebuie să se poarte ca soli ai lui Hristos, și să urmeze îndeaproape însărcinarea lor așezată în cuvânt, Matei 28:19,20; și, atunci când o fac, ei trebuie primiți de popor ca trimiși din partea lui Dumnezeu; căci aici apostolul, în numele tuturor, zice, Noi suntem trimiși în numele lui Hristos, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi.

Că slujitorii, cu toată căldura simțămintelor, trebuie să lucreze cu poporul, ca acesta să-și recunoască tot mai serios păcatele, și vrăjmășia lor firească față de Dumnezeu; și să consimtă tot mai din inimă la legământul harului și la solia lui Hristos; și să arate tot mai limpede împăcarea lor, printr-o purtare sfântă înaintea lui Dumnezeu. Aceasta o arată el, când zice, Vă rugăm fierbinte, împăcați-vă cu Dumnezeu.

Că, în lucrarea plină de căldură a slujitorilor cu poporul, poporul trebuie să ia aminte că are de-a face cu Dumnezeu și cu Hristos, cerându-le, prin slujitori, să se împace. Or, nu poate fi îndemn mai mare spre a înmuia inima împietrită a unui păcătos, decât faptul că Dumnezeu Însuși îi cere prietenie; căci, atunci când s-ar fi cuvenit ca noi, care I-am făcut lui Dumnezeu atâtea nedreptăți, să căutăm prietenia lui Dumnezeu, El ne-o iese înainte: și (o, minune a minunilor!) El ne cere să fim mulțumiți a ne împăca cu El; și de aceea, cea mai înfricoșătoare mânie trebuie să rămână asupra celor ce disprețuiesc această cerere, și nu se supun atunci când aud slujitori cu însărcinare, zicând, Noi suntem trimiși în numele lui Hristos, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi: vă rugăm fierbinte, în numele lui Hristos, Împăcați-vă cu Dumnezeu.

Ca să se vadă cum se face că legământul împăcării poate fi atât de ușor încheiat între Dumnezeu și un păcătos smerit ce fuge la Hristos, apostolul ne conduce la temeiul acestui lucru, arătat în legământul răscumpărării, al cărui cuprins este acesta: „S-a înțeles între Dumnezeu și Mijlocitorul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, chezaș pentru cei răscumpărați, ca părți contractante, ca păcatele celor răscumpărați să fie puse în seama nevinovatului Hristos, și El să fie și osândit și dat la moarte pentru ei, sub condiția aceasta anume, ca oricine consimte din toată inima la legământul împăcării oferit prin Hristos, să fie, prin punerea în seama sa a ascultării Lui, îndreptățit și socotit drept înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut niciun păcat, să fie păcat pentru noi (zice apostolul), ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”

De aici își poate întări un credincios slab credința, argumentând din acest temei în acest chip:

„Cel ce, la cererea plină de dragoste a lui Dumnezeu și a lui Hristos, făcută lui prin gura slujitorilor (având însărcinare în acest scop), a îmbrățișat oferta împăcării veșnice prin Hristos, și are hotărârea, prin harul lui Dumnezeu, ca persoană împăcată, să lupte împotriva păcatului, și să-I slujească lui Dumnezeu statornic cu puterile sale, poate fi tot atât de sigur că i se va da neprihănire și viață veșnică, pentru ascultarea lui Hristos pusă în seama lui, pe cât este de sigur că Hristos a fost osândit și dat la moarte pentru păcatele celor răscumpărați puse în seama Lui: Dar eu (poate zice credinciosul slab), la cererea plină de dragoste a lui Dumnezeu și a lui Hristos, făcută mie prin gura slujitorilor Săi, am îmbrățișat oferta împăcării veșnice prin Hristos, și am hotărârea, prin harul lui Dumnezeu, ca persoană împăcată, să lupt împotriva păcatului, și să-I slujesc lui Dumnezeu statornic cu puterile mele: Deci pot fi tot atât de sigur că mi se va da neprihănire și viață veșnică, pentru ascultarea lui Hristos pusă în seama mea, pe cât este de sigur că Hristos a fost osândit și dat la moarte pentru păcatele celor răscumpărați puse în seama Lui.”