Oficierea solemnă a căsătoriei

Deși căsătoria nu este un sacrament, și nu este proprie doar bisericii lui Dumnezeu, ci este comună întregii omeniri, și de interes public în orice stat; totuși, întrucât cei ce se căsătoresc trebuie să se căsătorească în Domnul, și au o nevoie deosebită de învățătură, îndrumare, și îndemn din Cuvântul lui Dumnezeu, la intrarea lor într-o stare atât de nouă, și de binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor în aceasta, socotim potrivit ca nunta să fie oficiată de un slujitor legiuit al Cuvântului, ca el să-i poată sfătui în consecință, și să se roage pentru o binecuvântare asupra lor.

Căsătoria trebuie să fie doar între un bărbat și o femeie; iar aceștia să nu fie în gradele de rudenie sau afinitate oprite de Cuvântul lui Dumnezeu; iar părțile trebuie să fie la anii socotinței, în stare să-și facă alegerea proprie, sau, pe temeiuri bune, să-și dea consimțământul reciproc.

Înainte de oficierea căsătoriei între oricare persoane, intenția de căsătorie va fi făcută publică de către slujitor în trei zile de sabat deosebite, în adunare, în locul sau locurile lor obișnuite și statornice de ședere, respectiv. Iar de această vestire slujitorul care îi va uni în căsătorie va avea o mărturie îndestulătoare, înainte de a proceda la oficierea căsătoriei.

Înainte de acea vestire a intenției lor (dacă părțile sunt minore), consimțământul părinților, sau al altora sub a căror putere se află (în cazul în care părinții sunt morți), trebuie făcut cunoscut ofițerilor bisericii din acea adunare, spre a fi înregistrat.

Același lucru trebuie respectat în procedurile tuturor celorlalți, chiar dacă sunt majori, ai căror părinți sunt în viață, pentru prima lor căsătorie.

Iar, în căsătoriile ulterioare ale oricăreia dintre aceste părți, ele vor fi îndemnate să nu încheie căsătoria fără a-și înștiința mai întâi părinții despre aceasta (dacă se poate face cu conveniență), străduindu-se să le obțină consimțământul.

Părinții nu trebuie să-și silească copiii să se căsătorească fără liberul lor consimțământ, nici să refuze propriul lor consimțământ fără temei drept.

După ce intenția sau contractul de căsătorie a fost astfel făcut public, căsătoria nu trebuie amânată prea mult. De aceea slujitorul, având o înștiințare cuvenită, și neexistând nicio obiecție care s-o împiedice, trebuie s-o oficieze public în locul rânduit de autoritate pentru închinarea publică, în fața unui număr îndestulător de martori vrednici de crezare, la o oră potrivită a zilei, în orice vreme a anului, în afară de o zi de umilință publică. Și sfătuim ca aceasta să nu fie în ziua Domnului.

Și, întrucât toate legăturile sunt sfințite prin Cuvânt și rugăciune, slujitorul trebuie să se roage pentru o binecuvântare asupra lor, în acest sens: „Recunoscând păcatele noastre, prin care ne-am făcut mai neînsemnați decât cea mai mică dintre îndurările lui Dumnezeu, și L-am provocat să ne amărască toate mângâierile; rugându-L cu stăruință, în numele lui Hristos, pe Domnul (a cărui prezență și bunăvoință sunt fericirea oricărei stări, și îndulcesc orice legătură) să fie partea lor, și să-i recunoască și să-i primească în Hristos, pe cei ce urmează acum a fi uniți în cinstita stare a căsătoriei, legământul Dumnezeului lor: și că, așa cum El i-a adus împreună prin providența Sa, să binevoiască a-i sfinți prin Duhul Său, dându-le o nouă alcătuire a inimii, potrivită noii lor stări; îmbogățindu-i cu toate harurile prin care să poată împlini îndatoririle, să se bucure de mângâierile, să poarte grijile, și să reziste ispitelor ce însoțesc acea stare, așa cum se cuvine unor creștini.”

Rugăciunea fiind încheiată, este potrivit ca slujitorul să le declare pe scurt, din Scriptură, „Instituirea, folosul, și scopurile căsătoriei, împreună cu îndatoririle conjugale, pe care, cu toată credincioșia, trebuie să și le împlinească unul altuia; îndemnându-i să studieze sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, ca să învețe să trăiască prin credință, și să fie mulțumiți în mijlocul tuturor grijilor și necazurilor căsătoriei, sfințind Numele lui Dumnezeu, printr-o folosire recunoscătoare, cumpătată, și sfântă a tuturor mângâierilor conjugale; rugându-se mult unul cu și pentru celălalt; veghind unul asupra celuilalt, și îndemnându-se reciproc spre dragoste și fapte bune; și trăind împreună ca moștenitori ai harului vieții.”

După ce persoanele ce urmează a fi căsătorite au fost solemn îndemnate, înaintea marelui Dumnezeu, care cercetează toate inimile, și căruia trebuie să-I dea o socoteală strictă în ziua de apoi, ca, dacă vreunul dintre ei cunoaște vreo pricină, printr-un contract anterior sau altfel, pentru care nu s-ar putea în chip legiuit căsători, s-o descopere acum; slujitorul (dacă nu se recunoaște nicio piedică) va face mai întâi ca bărbatul s-o ia pe femeie de mâna dreaptă, spunând aceste cuvinte: Eu, N., te iau pe tine, N., ca soție căsătorită a mea, și, în prezența lui Dumnezeu, și înaintea acestei adunări, făgăduiesc și mă leg să-ți fiu un soț iubitor și credincios, până când Dumnezeu ne va despărți prin moarte.

Apoi femeia îl va lua pe bărbat de mâna dreaptă, și va spune aceste cuvinte: Eu, N., te iau pe tine, N., ca soț căsătorit al meu, și, în prezența lui Dumnezeu, și înaintea acestei adunări, făgăduiesc și mă leg să-ți fiu o soție iubitoare, credincioasă, și ascultătoare, până când Dumnezeu ne va despărți prin moarte.

Apoi, fără nicio altă ceremonie, slujitorul, în fața adunării, îi va declara soț și soție, potrivit rânduielii lui Dumnezeu; și astfel va încheia lucrarea cu o rugăciune în acest sens: „Ca Domnul să binevoiască a însoți rânduiala Sa proprie cu binecuvântarea Sa, rugându-L să-i îmbogățească pe cei acum căsătoriți, ca și cu alte chezășii ale dragostei Sale, așa mai ales cu mângâierile și roadele căsătoriei, spre lauda îndurării Sale celei din belșug, în și prin Isus Hristos.”

Se va ține cu grijă un registru, în care numele părților astfel căsătorite, împreună cu data căsătoriei lor, vor fi îndată și corect înregistrate într-o carte rânduită în acest scop, spre cercetarea tuturor celor pe care îi privește.