Despre administrarea sacramentelor: Despre botez

Botezul, deși nu trebuie amânat fără de nevoie, tot astfel nu trebuie administrat în niciun caz de vreo persoană particulară, ci de un slujitor al lui Hristos, chemat să fie iconom al tainelor lui Dumnezeu.

Nici nu trebuie administrat în locuri private, sau în particular, ci în locul închinării publice, și în fața adunării, unde oamenii pot cel mai bine vedea și auzi; și nu în locurile unde, în vremea papistășiei, cristelnițele erau așezate necuvenit și superstițios.

Copilul care urmează a fi botezat, după ce s-a dat de știre slujitorului cu o zi înainte, trebuie prezentat de tată, sau (în cazul absenței lui necesare) de vreun prieten creștin în locul lui, mărturisind dorința sa arzătoare ca acel copil să fie botezat.

Înainte de botez, slujitorul trebuie să folosească niște cuvinte de învățătură, privitoare la instituirea, natura, folosul și scopurile acestui sacrament, arătând, „Că el este instituit de Domnul nostru Isus Hristos: că este o pecete a legământului harului, a altoirii noastre în Hristos, și a unirii noastre cu El, a iertării păcatelor, a nașterii din nou, a înfierii, și a vieții veșnice: că apa, în botez, înfățișează și înseamnă atât sângele lui Hristos, care înlătură toată vina păcatului, cel originar și cel săvârșit; cât și puterea sfințitoare a Duhului lui Hristos împotriva stăpânirii păcatului, și a stricăciunii firii noastre păcătoase: că botezarea, sau stropirea și spălarea cu apă, înseamnă curățirea de păcat prin sângele și pentru meritul lui Hristos, împreună cu omorârea păcatului, și învierea din păcat spre înnoirea vieții, prin puterea morții și învierii lui Hristos: că făgăduința este făcută credincioșilor și seminției lor; și că sămânța și urmașii celor credincioși, născuți în sânul bisericii, au, prin nașterea lor, parte în legământ, și drept la pecetea lui, și la privilegiile din afară ale bisericii, sub Evanghelie, nu mai puțin decât copiii lui Avraam în vremea Vechiului Testament; legământul harului, în substanța lui, fiind același; iar harul lui Dumnezeu, și mângâierea credincioșilor, mai din belșug decât mai înainte: că Fiul lui Dumnezeu a primit pruncii în prezența Sa, îmbrățișându-i și binecuvântându-i, zicând, Căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu: că pruncii, prin botez, sunt primiți solemn în sânul bisericii văzute, deosebiți de lume și de cei ce sunt din afară, și uniți cu credincioșii; și că toți cei botezați în numele lui Hristos se leapădă, și prin botezul lor sunt datori să lupte, împotriva diavolului, a lumii, și a firii pământești: că ei sunt creștini, și sfinți prin legământ, chiar înainte de botez, și de aceea sunt botezați: că harul și puterea lăuntrică a botezului nu sunt legate de acea clipă anume în care el este administrat; și că rodul și puterea lui se întind asupra întregului curs al vieții noastre; și că botezul din afară nu este atât de necesar, încât, din lipsa lui, pruncul să fie în primejdie de osândă, sau părinții vinovați, dacă ei nu disprețuiesc sau neglijează rânduiala lui Hristos, atunci și acolo unde ea poate fi avută.”

În aceste sau asemenea învățături, slujitorul trebuie să-și folosească propria libertate și înțelepciune evlavioasă, după cum vor cere neștiința sau greșelile în doctrina botezului, și zidirea poporului.

El trebuie de asemenea să admonesteze pe toți cei de față, „Să privească înapoi la botezul lor; să se pocăiască de păcatele lor împotriva legământului lor cu Dumnezeu; să-și stârnească credința; să-și sporească și să facă folosul cuvenit al botezului lor, și al legământului pecetluit prin el între Dumnezeu și sufletele lor.”

El trebuie să-l îndemne pe părinte, „Să ia aminte la marea îndurare a lui Dumnezeu față de el și de copilul său; să-și crească copilul în cunoașterea temeiurilor religiei creștine, și în învățătura și mustrarea Domnului; și să-l facă să cunoască primejdia mâniei lui Dumnezeu asupra lui însuși și a copilului, dacă va fi nepăsător: cerându-i făgăduința solemnă pentru împlinirea datoriei sale.”

Aceasta fiind făcută, rugăciunea trebuie de asemenea unită cu cuvântul instituirii, spre sfințirea apei pentru acest folos duhovnicesc; iar slujitorul trebuie să se roage în acest sens sau asemenea: „Ca Domnul, care nu ne-a lăsat ca pe niște străini fără legământul făgăduinței, ci ne-a chemat la privilegiile rânduielilor Sale, să binevoiască a sfinți și a binecuvânta acum rânduiala Sa a botezului: ca El să unească botezul lăuntric al Duhului Său cu botezul din afară al apei; să facă acest botez pentru prunc o pecete a înfierii, a iertării păcatului, a nașterii din nou, și a vieții veșnice, și a tuturor celorlalte făgăduințe ale legământului harului: ca acest copil să fie sădit în asemănarea morții și învierii lui Hristos; și ca, fiind nimicit în el trupul păcatului, el să-I slujească lui Dumnezeu în înnoirea vieții în toate zilele sale.”

Apoi slujitorul trebuie să întrebe numele copilului; și, fiindu-i spus, trebuie să zică (numind copilul pe nume), Te botez în numele Tatălui, și al Fiului, și al Duhului Sfânt.

Rostind aceste cuvinte, el trebuie să boteze copilul cu apă: ceea ce, în ce privește modul de a o face, nu este numai îngăduit, ci și îndeajuns, și cel mai potrivit, prin turnarea sau stropirea apei pe fața copilului, fără a adăuga vreo altă ceremonie.

Aceasta fiind făcută, el trebuie să mulțumească și să se roage, în acest sens sau asemenea: „Recunoscând cu toată recunoștința, că Domnul este adevărat și credincios în păstrarea legământului și a îndurării: că El este bun și îndurător, nu numai prin faptul că ne numără printre sfinții Săi, ci binevoiește să dăruiască și copiilor noștri acest semn și această pecete deosebită a dragostei Sale în Hristos: că, în adevărul Său și în purtarea Sa de grijă deosebită, El aduce în fiecare zi pe unii în sânul bisericii Sale, ca să fie părtași binefacerilor Sale nespuse, dobândite prin sângele scumpului Său Fiu, spre dăinuirea și sporirea bisericii Sale.

Și rugându-ne, ca Domnul să continue încă, și să întărească din ce în ce mai mult această nespusă bunăvoință a Sa: ca El să primească pe pruncul acum botezat, și primit solemn în casa credinței, sub ocrotirea și apărarea Sa părintească, și să-și aducă aminte de el cu bunăvoința pe care o arată poporului Său; ca, dacă va fi luat din viața aceasta în pruncia lui, Domnul, care este bogat în îndurare, să binevoiască a-l primi în slavă; iar dacă va trăi, și va ajunge la anii socotinței, ca Domnul să-l învețe astfel prin Cuvântul și Duhul Său, și să-i facă botezul lucrător pentru el, și să-l susțină astfel prin puterea și harul Său dumnezeiesc, încât prin credință el să biruiască asupra diavolului, a lumii, și a firii pământești, până când, la urmă, va dobândi o biruință deplină și finală, și astfel să fie păzit prin puterea lui Dumnezeu prin credință spre mântuire, prin Isus Hristos Domnul nostru.”