Despre respectarea zilelor de mulțumire publică

Când urmează a fi ținută o astfel de zi, să se dea de știre despre ea, și despre prilejul ei, cu un timp potrivit înainte, pentru ca oamenii să se poată pregăti mai bine pentru ea.

Odată venită ziua, și adunarea, după pregătirile private, fiind strânsă, slujitorul trebuie să înceapă cu un cuvânt de îndemn, spre a stârni poporul la datoria pentru care s-au adunat, și cu o scurtă rugăciune pentru ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu (ca la alte întruniri pentru închinarea publică), potrivit prilejului deosebit al întrunirii lor.

Să facă apoi o povestire plină de miez a izbăvirii dobândite, sau a îndurării primite, sau a oricărui lucru care a pricinuit acea adunare a congregației, pentru ca toți s-o poată înțelege mai bine, sau să-și aducă aminte de ea, și să fie mai mișcați de ea.

Și, întrucât cântarea psalmilor este, dintre toate celelalte, rânduiala cea mai potrivită pentru exprimarea bucuriei și a mulțumirii, să se cânte în acest scop un psalm sau psalmi potriviți, înainte sau după citirea unei porțiuni din Cuvânt, potrivite lucrării de față.

Apoi slujitorul care urmează să predice să treacă la un îndemn suplimentar și la rugăciune înainte de predica sa, cu o referire deosebită la lucrarea de față: după care să predice pe un text din Scriptură potrivit prilejului.

Predica fiind încheiată, să nu se roage doar așa cum este îndrumat la alte vremuri după predicare, cu pomenirea nevoilor Bisericii, ale Regelui, și ale Statului (dacă au fost omise înainte de predică), ci să se extindă în mulțumire cuvenită și solemnă pentru îndurările și izbăvirile de mai înainte; dar mai ales pentru cea care în momentul de față îi cheamă laolaltă spre a mulțumi: cu o cerere smerită pentru continuarea și reînnoirea îndurărilor obișnuite ale lui Dumnezeu, după cum va fi nevoie, și pentru harul sfințitor spre a face o folosire dreaptă a acestora. Și astfel, după ce a cântat un alt psalm, potrivit îndurării, să dea drumul adunării cu o binecuvântare, ca ei să poată avea timp cuvenit pentru masa și odihna lor.

Dar slujitorul (înainte de a-i lăsa să plece) trebuie să-i admonesteze solemn să se ferească de orice exces și destrăbălare, care duce spre lăcomie sau beție, și cu atât mai mult de aceste păcate înseși, în mâncarea și odihna lor; și să aibă grijă ca veselia și bucuria lor să nu fie carnală, ci duhovnicească, ceea ce poate face ca lauda lui Dumnezeu să fie slăvită, iar ei înșiși să fie smeriți și cumpătați; și ca atât hrănirea, cât și bucuria lor să-i facă mai voioși și mai deschiși, spre a-I mărturisi și mai departe laudele în mijlocul adunării, atunci când se vor întoarce la ea în partea rămasă a acelei zile.

Când adunarea se va strânge din nou, aceeași rânduială în rugăciune, citire, predicare, cântarea psalmilor, și înălțarea unei laude și mulțumiri mai mari, precum s-a îndrumat mai înainte pentru dimineață, trebuie reînnoită și continuată, atât cât timpul o va îngădui.

La una sau la amândouă întrunirile publice ale acelei zile, trebuie făcută o colectă pentru săraci (și în același chip și în ziua umilinței publice), pentru ca mijloacele lor să ne binecuvânteze, și să se bucure mai mult împreună cu noi. Iar poporul trebuie îndemnat, la sfârșitul întrunirii de după-amiază, să petreacă restul acelei zile în îndatoriri sfinte, și în mărturisiri ale dragostei și milosteniei creștine unii față de alții, și bucurându-se tot mai mult în Domnul; precum se cuvine celor ce fac din bucuria Domnului tăria lor.