Despre sărbătorirea Împărtășirii sau a sacramentului Cinei Domnului

Împărtășania, sau Cina Domnului, trebuie celebrată des; dar cât de des, se poate chibzui și hotărî de către slujitori și de ceilalți conducători bisericești ai fiecărei adunări, după cum vor găsi ei cel mai potrivit spre mângâierea și zidirea poporului încredințat grijii lor. Și, atunci când va fi administrată, socotim potrivit să fie făcută după predica de dimineață.

Cei neștiutori și cei ce dau de sminteală nu sunt vrednici să primească sacramentul Cinei Domnului.

Acolo unde acest sacrament nu poate fi administrat des, cu conveniență, este necesar să se dea o înștiințare publică în ziua de sabat dinainte de administrarea lui: și ca, fie atunci, fie într-o zi din acea săptămână, să se învețe ceva despre acea rânduială, și despre pregătirea cuvenită pentru ea, și despre părtășia la ea; astfel încât, prin folosirea stăruitoare a tuturor mijloacelor sfințite de Dumnezeu în acest scop, atât în public cât și în particular, toți să vină mai bine pregătiți la acel ospăț ceresc.

Când vine ziua administrării, slujitorul, după ce și-a încheiat predica și rugăciunea, va face un scurt îndemn: „Arătând binefacerea nespusă pe care o avem prin acest sacrament, împreună cu scopurile și folosul lui: înfățișând marea nevoie de a avea mângâierile și tăria noastră înnoite prin el, în acest pelerinaj și această luptă a noastră: cât de necesar este să venim la el cu cunoștință, credință, pocăință, dragoste, și cu suflete flămânde și însetate după Hristos și binefacerile Lui: cât de mare este primejdia de a mânca și bea cu nevrednicie.”

Apoi, el trebuie, în numele lui Hristos, pe de o parte, să avertizeze pe toți cei neștiutori, cei ce dau de sminteală, cei necucernici, sau cei ce trăiesc în vreun păcat sau greșeală împotriva cunoștinței sau conștiinței lor, ca să nu îndrăznească a veni la acea masă sfântă; arătându-le că cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, mănâncă și bea osândă asupra lui însuși: iar, pe de altă parte, el trebuie, într-un chip deosebit, să-i invite și să-i îmbărbăteze pe toți cei ce se ostenesc sub simțământul greutății păcatelor lor, și al fricii de mânie, și doresc să ajungă la o creștere mai mare în har decât pot atinge încă, să vină la masa Domnului; încredințându-i, în același nume, de ușurare, împrospătare, și tărie pentru sufletele lor slabe și obosite.

După acest îndemn, avertisment, și invitație, masa fiind mai înainte acoperită cu cuviință, și așezată atât de potrivit încât cei ce se împărtășesc să poată sta în rânduială în jurul ei, sau la ea, slujitorul trebuie să înceapă lucrarea prin sfințirea și binecuvântarea elementelor de pâine și vin puse înaintea lui (pâinea în vase cuviincioase și potrivite, pregătite astfel încât, fiind frântă de el, și dată, să poată fi împărțită între cei ce se împărtășesc; vinul de asemenea în cupe mari), arătând mai întâi, în puține cuvinte, că acele elemente, altminteri obișnuite, sunt acum puse deoparte și sfințite pentru această întrebuințare sfântă, prin cuvântul instituirii și prin rugăciune.

Cuvintele instituirii să fie citite din Evangheliști, sau din întâia Epistolă a Apostolului Pavel către Corinteni, cap. 11:23, Căci eu am primit de la Domnul, etc., până la versetul 27, pe care slujitorul le poate, atunci când vede de cuviință, să le explice și să le aplice.

Rugăciunea, mulțumirea, sau binecuvântarea pâinii și vinului, să fie în acest sens: „Cu recunoaștere smerită și din toată inima a mărimii mizeriei noastre, din care nici omul, nici îngerul n-au putut să ne izbăvească, și a marii noastre nevrednicii de cea mai mică dintre îndurările lui Dumnezeu; să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui, și mai ales pentru acea mare binefacere a răscumpărării noastre, dragostea lui Dumnezeu Tatăl, suferințele și meritele Domnului Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu, prin care am fost izbăviți; și pentru toate mijloacele harului, Cuvântul și sacramentele; și pentru acest sacrament în deosebi, prin care Hristos, și toate binefacerile Lui, ne sunt aplicate și pecetluite, care, cu toate că sunt tăgăduite altora, ne sunt continuate nouă cu mare îndurare, după atâta și atât de îndelungă abuzare a lor.

Să mărturisim că nu este alt nume sub cer prin care putem fi mântuiți, decât numele lui Isus Hristos, prin care singur primim libertate și viață, avem acces la scaunul harului, suntem primiți să mâncăm și să bem la masa Lui proprie, și suntem pecetluiți prin Duhul Lui spre încredințarea fericirii și a vieții veșnice.

Să ne rugăm cu stăruință lui Dumnezeu, Tatăl tuturor îndurărilor, și Dumnezeul oricărei mângâieri, ca să binevoiască prezența Sa plină de har, și lucrarea puternică a Duhului Său în noi; și astfel să sfințească aceste elemente ale pâinii și ale vinului, și să binecuvânteze rânduiala Sa proprie, ca noi să putem primi prin credință trupul și sângele lui Isus Hristos, răstignit pentru noi, și astfel să ne hrănim din El, ca El să fie una cu noi, și noi una cu El; ca El să trăiască în noi, și noi în El, și pentru Cel ce ne-a iubit, și S-a dat pe Sine pentru noi.”

Toate acestea trebuie să se străduiască a le împlini cu simțăminte potrivite, pe măsura unui asemenea act sfânt, și să stârnească asemenea simțăminte și în popor.

Elementele fiind acum sfințite prin cuvânt și rugăciune, slujitorul, aflându-se la masă, trebuie să ia pâinea în mână, și să spună, în aceste cuvinte (sau altele asemenea, folosite de Hristos sau de apostolul Său cu acest prilej): „Potrivit sfintei instituiri, poruncă, și pildă a binecuvântatului nostru Mântuitor Isus Hristos, iau această pâine, și, mulțumind, o frâng, și v-o dau vouă; (aici slujitorul, care se va și împărtăși el însuși, trebuie să frângă pâinea, și s-o dea celor ce se împărtășesc;) Luați, mâncați; acesta este trupul lui Hristos, frânt pentru voi: faceți aceasta spre pomenirea Lui.”

În același chip, slujitorul trebuie să ia cupa, și să spună, în aceste cuvinte (sau altele asemenea, folosite de Hristos sau de apostol cu același prilej): „Potrivit instituirii, poruncii, și pildei Domnului nostru Isus Hristos, iau această cupă, și v-o dau vouă; (aici o dă celor ce se împărtășesc;) Această cupă este noul testament în sângele lui Hristos, care se varsă pentru iertarea păcatelor multora: beți din ea toți.”

După ce toți s-au împărtășit, slujitorul poate, în puține cuvinte, să le amintească, „Despre harul lui Dumnezeu în Isus Hristos, arătat în acest sacrament; și să-i îndemne să umble vrednici de el.”

Slujitorul trebuie să dea mulțumire solemnă lui Dumnezeu, „Pentru bogata Lui îndurare, și nespusa Lui bunătate, dăruite lor în acel sacrament; și să ceară iertare pentru lipsurile întregii slujbe, și pentru ajutorul plin de har al bunului Său Duh, prin care ei să fie făcuți în stare să umble în tăria acelui har, precum se cuvine celor ce au primit asemenea mari chezășii ale mântuirii.”

Colecta pentru săraci trebuie rânduită astfel încât nicio parte a închinării publice să nu fie prin aceasta împiedicată.