Despre sfințirea Zilei Domnului (duminica)

Ziua Domnului trebuie ținută minte dinainte în așa fel încât toate treburile lumești ale îndeletnicirilor noastre obișnuite să fie rânduite, și lăsate deoparte atât de devreme și de potrivit, încât să nu fie o piedică în calea sfințirii cuvenite a zilei atunci când ea vine.

Ziua întreagă trebuie prăznuită ca sfântă Domnului, atât în public cât și în particular, ca fiind Sabatul creștin. În acest scop, este necesar să fie o încetare și odihnă sfântă toată ziua aceea de la toate ostenelile nefolositoare; și o abținere, nu numai de la toate jocurile și distracțiile, ci și de la toate vorbele și gândurile lumești.

Ca hrana din ziua aceea să fie astfel rânduită încât nici slugile să nu fie fără de nevoie ținute departe de închinarea publică a lui Dumnezeu, nici vreo altă persoană împiedicată de la sfințirea acelei zile. Ca fiecare persoană și familie să aibă pregătiri private, prin rugăciune pentru ei înșiși, și pentru ajutorul lui Dumnezeu asupra slujitorului, și pentru o binecuvântare peste slujirea lui; și prin alte asemenea exerciții sfinte, care i-ar putea dispune mai bine spre o părtășie mai mângâietoare cu Dumnezeu în rânduielile Sale publice.

Ca tot poporul să se strângă atât de din timp pentru închinarea publică, încât întreaga adunare să fie de față de la început, și să se alăture solemn, cu o singură inimă, în toate părțile închinării publice, și să nu plece decât după binecuvântare.

Ca timpul rămas liber, între sau după întrunirile solemne ale adunării în public, să fie petrecut în citire, meditație, repetarea predicilor; mai ales chemând familiile lor la socoteală pentru ceea ce au auzit, și catehizându-le, în convorbiri sfinte, rugăciune pentru o binecuvântare peste rânduielile publice, cântarea psalmilor, vizitarea bolnavilor, ajutorarea săracilor, și alte asemenea îndatoriri de evlavie, milostenie și îndurare, socotind Sabatul o desfătare.