Despre rugăciunea publică înainte de predică

După citirea Cuvântului (și cântarea psalmului), slujitorul care urmează să predice trebuie să se străduiască să facă în așa fel încât inima sa și inimile ascultătorilor săi să fie mișcate cu adevărat de păcatele lor, ca toți să se tânguiască simțindu-le înaintea Domnului, și să flămânzească și să înseteze după harul lui Dumnezeu în Isus Hristos, înaintând spre o mărturisire mai deplină a păcatului, cu rușine și sfântă tulburare a feței, și să cheme pe Domnul în acest sens:

„Să recunoaștem marea noastră păcătoșenie, întâi, din pricina păcatului originar, care (pe lângă vinovăția ce ne face vrednici de osânda veșnică) este sămânța tuturor celorlalte păcate, a stricat și a otrăvit toate facultățile și puterile sufletului și trupului, ne întinează cele mai bune fapte, și (de n-ar fi înfrânat, sau de nu ne-ar fi înnoite inimile prin har) ar izbucni în nenumărate încălcări, și în cele mai mari răzvrătiri împotriva Domnului câte s-au săvârșit vreodată de cei mai nelegiuiți dintre fiii oamenilor; și apoi, din pricina păcatelor săvârșite cu voia, păcatele noastre proprii, păcatele magistraților, ale slujitorilor și ale întregii națiuni, la care suntem părtași în multe feluri: păcate ale noastre care primesc multe îngrozitoare agravări, întrucât am încălcat toate poruncile sfintei, dreptei și bunei legi a lui Dumnezeu, făcând ceea ce este oprit și lăsând nefăcut ceea ce este poruncit; și aceasta nu doar din neștiință și slăbiciune, ci și mai cu îndrăzneală, împotriva luminii minților noastre, a mustrărilor conștiinței noastre, și a îndemnurilor Duhului Său celui Sfânt către contrariu, astfel încât nu avem nicio acoperire pentru păcatele noastre; da, nu numai disprețuind bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, ci stând împotriva multor chemări și oferte de har din Evanghelie; nesilindu-ne, precum se cuvine, să-L primim pe Hristos în inimile noastre prin credință, sau să umblăm vrednici de El în viețile noastre.

Să plângem orbirea minții noastre, împietrirea inimii, necredința, nepocăința, nepăsarea, căldicelul nostru, sterilitatea noastră; sau lipsa strădaniei spre omorârea păcatului și înnoirea vieții, ori spre exercitarea evlaviei în puterea ei; și că cei mai buni dintre noi n-am umblat atât de statornic cu Dumnezeu, n-am păstrat veșmintele noastre atât de neîntinate, nici n-am fost atât de plini de râvnă pentru slava Lui și pentru binele altora, precum se cuvine: și să ne tânguim pentru celelalte păcate de care este vinovată în chip deosebit adunarea, în ciuda multelor și marilor îndurări ale Dumnezeului nostru, a dragostei lui Hristos, a luminii Evangheliei, și a reformei religiei, a propriilor noastre hotărâri, făgăduințe, jurăminte, legământ solemn, și a altor obligații deosebite, spre contrariu.

Să recunoaștem și să mărturisim că, așa cum suntem încredințați de vina noastră, tot astfel, dintr-un simțământ adânc al ei, ne judecăm pe noi înșine nevrednici de cele mai mici binefaceri, cei mai vrednici de cea mai aprigă mânie a lui Dumnezeu, și de toate blestemele legii, și de cele mai grele judecăți date asupra celor mai răzvrătiți păcătoși; și că El ar putea, pe bună dreptate, să ne ia împărăția și Evanghelia Sa, să ne lovească cu tot felul de judecăți duhovnicești și vremelnice în viața aceasta, și apoi să ne arunce în întunericul cel mai din afară, în iazul ce arde cu foc și pucioasă, unde este plânset și scrâșnirea dinților în veci.

Cu toate acestea, să ne apropiem de scaunul harului, încurajându-ne cu nădejdea unui răspuns îndurător al rugăciunilor noastre, în bogăția și îndestularea deplină a acelei unice jertfe, ispășirea și mijlocirea Domnului Isus Hristos, la dreapta Tatălui Său și a Tatălui nostru; și cu încredere în făgăduințele nespus de mari și de scumpe ale îndurării și harului din noul legământ, prin același Mijlocitor al lui, să ne rugăm cu stăruință împotriva mâniei și blestemului cel greu al lui Dumnezeu, pe care nu suntem în stare nici să-l ocolim, nici să-l purtăm; și să ne rugăm cu smerenie și stăruință pentru îndurare, în iertarea liberă și deplină a tuturor păcatelor noastre, și aceasta numai pentru suferințele amare și meritele scumpe ale singurului nostru Mântuitor Isus Hristos.

Ca Domnul să binevoiască a-Și revărsa dragostea în inimile noastre prin Duhul Sfânt; să ne pecetluiască, prin același Duh al înfierii, deplina încredințare a iertării și împăcării noastre; să mângâie pe toți cei ce se tânguiesc în Sion, să grăiască pace duhului rănit și tulburat, și să lege pe cei cu inima zdrobită: iar pe păcătoșii nepăsători și îndrăzneți, să le deschidă ochii, să le încredințeze conștiințele, și să-i întoarcă din întuneric la lumină, și de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca și ei să primească iertarea păcatelor, și o moștenire printre cei sfințiți prin credința în Hristos Isus.

Cu iertarea păcatelor prin sângele lui Hristos, să ne rugăm pentru sfințirea prin Duhul Său; pentru omorârea păcatului ce locuiește în noi și adeseori ne tiranizează; pentru învierea duhurilor noastre moarte cu viața lui Dumnezeu în Hristos; pentru harul de a ne pregăti și a ne face în stare pentru toate îndatoririle vieții și chemările noastre față de Dumnezeu și de oameni; pentru tărie împotriva ispitelor; pentru folosirea sfințită a binecuvântărilor și a crucilor; și pentru stăruința în credință și ascultare până la sfârșit.

Să ne rugăm pentru răspândirea Evangheliei și a împărăției lui Hristos la toate neamurile; pentru întoarcerea iudeilor, pentru deplinătatea neamurilor, pentru căderea lui Antihrist, și grăbirea celei de-a doua veniri a Domnului nostru; pentru izbăvirea bisericilor asuprite de peste hotare de sub tirania partidei antihristice, și de sub cruda apăsare și hulele turcului; pentru binecuvântarea lui Dumnezeu peste bisericile reformate, mai ales peste bisericile și regatele Scoției, Angliei și Irlandei, acum unite mai strâns și mai cu evlavie în Legământul și Uniunea Solemnă Națională; și pentru așezămintele noastre din părțile îndepărtate ale lumii: mai cu seamă pentru acea biserică și regat al căror mădulare suntem, ca Dumnezeu să întemeieze acolo pacea și adevărul, curăția tuturor rânduielilor Sale, și puterea evlaviei; să împiedice și să înlăture erezia, schisma, necucernicia, superstiția, nepăsarea și lipsa de rod sub mijloacele harului; să vindece toate rupturile și dezbinările noastre, și să ne păzească de călcarea Legământului nostru Solemn.

Să ne rugăm pentru toți cei aflați în autoritate, mai ales pentru Maiestatea Regelui; ca Dumnezeu să-l îmbogățească cu binecuvântări, atât în persoana, cât și în cârmuirea sa; să-i întemeieze tronul în religie și dreptate; să-l scape de sfaturi rele, și să-l facă un instrument binecuvântat și glorios pentru păstrarea și răspândirea Evangheliei, spre încurajarea și ocrotirea celor ce fac binele, spre groaza tuturor celor ce fac răul, și spre marele bine al întregii biserici și al tuturor regatelor sale; pentru întoarcerea Reginei, pentru educația religioasă a Prințului și a celorlalți vlăstari regali; pentru mângâierea Reginei necăjite a Boemiei, sora Suveranului nostru; și pentru restabilirea și întemeierea prealuminatului Prinț Carol, Elector Palatin al Rinului, în toate stăpânirile și demnitățile sale; pentru o binecuvântare asupra Înaltei Curți a Parlamentului (atunci când se întrunește în oricare dintre aceste regate), asupra nobilimii, judecătorilor subordonați și magistraților, gentilimii, și a întregului norod; pentru toți păstorii și învățătorii, ca Dumnezeu să-i umple de Duhul Său, să-i facă în chip exemplar sfinți, cumpătați, drepți, pașnici și plini de har în viețile lor; sănătoși, credincioși și puternici în slujirea lor; și să însoțească toate ostenelile lor cu belșug de izbândă și binecuvântare; și să dea întregului Său popor păstori după inima Sa; pentru universități, și pentru toate școlile și seminariile religioase ale bisericii și ale statului, ca ele să înflorească tot mai mult în învățătură și evlavie; pentru cetatea sau adunarea de față, ca Dumnezeu să reverse o binecuvântare asupra slujirii Cuvântului, a sacramentelor și a disciplinei, asupra cârmuirii civile, și asupra tuturor familiilor și persoanelor de aici; pentru îndurare față de cei aflați sub orice necaz lăuntric sau din afară; pentru vreme prielnică, și anotimpuri roditoare, după cum va fi de trebuință; pentru îndepărtarea judecăților pe care fie le simțim, fie ne temem de ele, sau ne stau înainte, precum foametea, ciuma, sabia, și altele asemenea.

Și, cu încredere în îndurarea Lui față de întreaga Sa biserică, și în primirea persoanelor noastre, prin meritele și mijlocirea Marelui nostru Preot, Domnul Isus, să mărturisim că dorința sufletelor noastre este de a avea părtășie cu Dumnezeu în folosirea evlavioasă și cuvenită a sfintelor Sale rânduieli; și, în acest scop, să ne rugăm cu stăruință pentru harul Său și ajutorul Său lucrător spre sfințirea sfântului Său Sabat, ziua Domnului, în toate îndatoririle ei, publice și private, atât pentru noi înșine, cât și pentru toate celelalte adunări ale poporului Său, potrivit bogăției și măreției Evangheliei, prăznuite și de care ne bucurăm în ziua aceasta.

Și, întrucât am fost ascultători nefolositori în vremurile trecute, și acum nu putem primi de la noi înșine, precum s-ar cuveni, lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, tainele lui Isus Hristos, care cer o deosebire duhovnicească; să ne rugăm ca Domnul, care învață spre folos, să binevoiască a revărsa Duhul harului, împreună cu mijloacele lui din afară, făcându-ne să ajungem la o asemenea măsură a măreției cunoștinței lui Hristos Isus Domnul nostru, și, în El, a lucrurilor ce țin de pacea noastră, încât să socotim toate lucrurile doar ca gunoi în comparație cu El; și ca noi, gustând cele dintâi roade ale slavei ce va să fie descoperită, să tânjim după o părtășie mai deplină și mai desăvârșită cu El, ca unde este El, să fim și noi, și să ne bucurăm din plin de acele bucurii și desfătări care sunt la dreapta Lui în veci.

Mai cu seamă, ca Dumnezeu să-l înzestreze într-un chip deosebit pe slujitorul Său (chemat acum să împartă pâinea vieții casei Sale) cu înțelepciune, credincioșie, râvnă și rostire, ca să împartă drept Cuvântul lui Dumnezeu, fiecăruia partea lui, în dovedirea și arătarea Duhului și a puterii; și ca Domnul să taie împrejur urechile și inimile ascultătorilor, ca să audă, să iubească și să primească cu blândețe cuvântul altoit, care este în stare să le mântuiască sufletele; să-i facă asemenea unui pământ bun spre primirea seminței celei bune a Cuvântului, și să-i întărească împotriva ispitelor lui Satan, a grijilor lumii, a împietririi inimilor lor proprii, și a oricărui alt lucru ce le-ar putea împiedica o ascultare folositoare și mântuitoare; astfel încât Hristos să se formeze în ei, și să trăiască în ei, ca toate gândurile lor să fie luate roabe spre ascultarea de Hristos, și inimile lor întemeiate în tot cuvântul și lucrul bun, pentru totdeauna.”

Socotim că aceasta este o rânduială potrivită pentru rugăciunea publică obișnuită; totuși, în așa fel încât slujitorul să poată amâna (după cum va socoti el, cu înțelepciune, potrivit) o parte din aceste cereri până după predica sa, sau să înalțe lui Dumnezeu unele din mulțumirile rânduite mai jos, în rugăciunea sa dinaintea predicii.