Despre îndreptățire

Cei pe care Dumnezeu îi cheamă eficace (irezistibil), El îi și îndreptățește liber.236 El face acest lucru nu prin implantarea neprihănirii în ei, ci iertându-le păcatele, și socotindu-i și acceptându-i ca neprihăniți, nu datorită vreunui lucru făcut în ei sau făcut de ei, ci numai datorită lui Hristos. Ei nu sunt îndreptățiți pentru că Dumnezeu ar pune aceasta pe seama credinței, a actului credinței, sau a oricărui act de ascultare în lumina Evangheliei, ci ei sunt îndreptățiți prin punerea în contul lor a ascultării și satisfacerii dreptății împlinite de Hristos,237 ei primindu-L și sprijinindu—se pe El și pe neprihănirea Lui, prin credință. Această credință nu se găsește în aceste persoane de la ele însele, ci este darul lui Dumnezeu.238

Credința care Îl primește și își găsește sprijin Domnul Hristos și în neprihănirea Lui este singurul instrument al îndreptățirii.239 Cu toate acestea, ea nu se găsește singură în persoana îndreptățită, ci este întotdeauna însoțită de toate celelalte haruri mântuitoare; credința aceasta nu este o credință moartă, ci lucrează prin dragoste.240

Prin ascultarea și moartea Sa, Domnul Hristos i-a eliberat pe deplin de datoria păcatului pe toți cei care sunt astfel îndreptățiți, satisfăcând dreptatea Tatălui în locul lor pe deplin, în mod potrivit, real și complet.241 Totuși, îndreptățirea lor este în întregime prin har fără plată, pentru că El a fost dat de Tatăl pentru ei,242 iar ascultarea Sa și satisfacerea [dreptății de către El] a fost acceptată în locul lor,243 ambele acțiuni fiind făcute fără plată, și nu datorită a ceva găsit în acele persoane.244 Astfel, atât dreptatea cât și harul bogat al lui Dumnezeu sunt glorificate în îndreptățirea păcătoșilor.245

Încă din veșnicie, Dumnezeu a hotărât să îi îndreptățească pe toți cei aleși,246 iar la împlinirea vremurilor, Domnul Hristos a murit pentru păcatele lor și a înviat din nou pentru îndreptățirea lor.247 Totuși, ei nu sunt îndreptățiți până când, la vremea potrivită, Duhul Sfânt li-L aplică efectiv pe Hristos.248

Dumnezeu continuă să ierte păcatele celor care sunt îndreptățiți249 și, cu toate că nu pot cădea niciodată din starea de îndreptățire,250 totuși aceste persoane pot să ajungă, din cauza păcatelor lor, să cadă în dizgrația de Tată a lui Dumnezeu. Astfel, ei pot pierde strălucirea luminii feței Lui asupra lor, până când se smeresc, își mărturisesc păcatele, cer iertare și își reînnoiesc credința și pocăința.

Îndreptățirea credincioșilor din vremurile Vechiului Testament a fost, în toate aceste privințe, una și aceeași cu îndreptățirea credincioșilor din vremurile Noul Testament.251