Despre libertatea creștină și libertatea conștiinței

Libertatea pe care a obținut-o Hristos pentru credincioși în Evanghelie constă în eliberarea lor de vinovăția păcatului, de mânia aducătoare de condamnare a lui Dumnezeu și de blestemul Legii morale.388 Ea include de asemenea eliberarea de acest veac rău, de robia Satanei, de stăpânirea păcatului,389 de răul nenorocirilor, de boldul morții, de biruința mormântului și de condamnarea veșnică.390 Mai mult, ea constă și în accesul liber al credincioșilor la Dumnezeu391 și în abilitatea de a asculta de El, nu dintr-o teamă de rob, ci din dragostea ca de copil și cu o minte dornică de ascultare.392 Aceste lucruri le aparțineau și credincioșilor de sub Lege,393 dar, sub Noul Testament, libertatea creștinilor capătă o dimensiune și mai mare, prin eliberarea lor de sub jugul legii ceremoniale, la care era supusă biserica evreiască.394 Credincioșii de acum se bucură de îndrăzneală mai mare de a intra la tronul harului,395 și de o comunicare mai deplină a Duhului liber al lui Dumnezeu decât primeau în mod obișnuit credincioșii de sub Lege.396

Doar Dumnezeu este Domn al conștiinței,397 și El a lăsat-o liberă de acele doctrine și porunci ale oamenilor care sunt în orice aspect contrare Cuvântului Său sau în afara lui, în întrebări despre credință sau închinare.398 Astfel, a crede aceste doctrine sau a asculta de asemenea porunci din conștiință, înseamnă a trăda adevărata libertate de conștiință,399 iar cererea unei credințe implicite, ori ascultare absolută și oarbă, înseamnă a distruge libertatea conștiinței și rațiunea.400

Cei care, sub pretenția libertății creștine, practică orice păcat și adăpostesc orice poftă, nimicesc scopul libertății creștine, care este ca, fiind scăpați din mâinile vrăjmașilor noștri, să-L slujim pe Domnul fără frică, în sfințenie și neprihănire înaintea Lui, în toate zilele vieții noastre.401

Întrucât stăpânirile pe care le-a rânduit Dumnezeu și libertatea pe care a obținut-o Hristos nu sunt lăsate de Dumnezeu spre distrugere reciprocă, ci ca reciproc să se păstreze și să se susțină una pe alta, cei care, sub pretenția libertății creștine, se vor opune oricărei puteri legitime sau exercitării ei legitime, fie că este civilă, fie că este eclesiastică, se împotrivesc rânduielii lui Dumnezeu.402 Din cauza răspândirii opiniilor sau a menținerii unor practici contrare luminii naturii sau principiilor cunoscute ale creștinismului (fie cu referire la credință, închinare sau mod de viață), sau puterii evlaviei; sau, din cauza unor opinii sau practici eronate, care fie prin natura lor proprie, fie răspândindu-le și menținându-le, sunt nimicitoare păcii și ordinii exterioare stabilite de Hristos în biserică, aceștia pot fi trași la răspundere într-un mod legitim și sancționați prin disciplina bisericii403 și prin autoritatea conducătorilor civili.404