Despre starea oamenilor după moarte și învierea morților
Despre starea oamenilor după moarte și învierea morților
Despre starea oamenilor după moarte și învierea morților - Capitol al Mărturisirii de credință de la Westminster
După moarte, trupurile oamenilor se întorc în țărână și sunt supuse putrezirii,571 dar sufletele lor, care nu mor, nici nu adorm, pentru că sunt nepieritoare în ființa lor, se întorc imediat la Dumnezeul care le-a dat.572 Sufletele celor neprihăniți, fiind făcute atunci perfecte în sfințenie, sunt primite în înălțimea cerurilor, unde văd fața lui Dumnezeu, în lumină și glorie, așteptând răscumpărarea deplină a trupurilor lor.573 Sufletele celor răi sunt aruncate în Iad, unde rămân în chinuri și în întuneric adânc, așteptând judecata zilei celei mari.574 În afară de aceste două locuri pentru sufletele care sunt separate de trupurile lor, Scriptura nu mai recunoaște niciun altul.
- 571. Geneza 3:19.
- Faptele Apostolilor 13:36.
- 572. Luca 23:43.
- Ecclesiast 12:7.
- 573. Evrei 12:23.
- 2 Corinteni 5:1,6,8.
- Filipeni 1:23.
- Faptele Apostolilor 3:21.
- Efeseni 4:10.
- 574. Luca 16:23,24.
- Faptele Apostolilor 1:25.
- 1 Petru 3:19.
- Iuda 1:6,7.
În ziua de apoi, cei ce vor fi în viață nu vor muri, ci vor fi schimbați;575 toți cei morți vor învia, cu aceleași trupuri, și nu cu altele (cu toate că vor avea calități diferite), care vor fi unite din nou cu sufletele lor pentru vecie.576
- 575. 1 Tesaloniceni 4:17.
- 1 Corinteni 15:51,52.
- 576. Iov 19:26,27.
- 1 Corinteni 15:42-44.
Trupurile celor nedrepți vor fi înviate prin puterea lui Hristos spre ocară. Prin Duhul Său, trupurile celor neprihăniți vor fi înviate spre cinste, iar ei vor fi transformați pentru a fi asemenea trupului Său plin de glorie.577
- 577. Faptele Apostolilor 24:15.
- Ioan 5:28,29.
- 1 Corinteni 15:43.
- Filipeni 3:21.