Despre faptele bune

Faptele bune sunt numai acelea pe care Dumnezeu le-a poruncit în Cuvântul Său cel sfânt.305 Faptele care nu au astfel de temei în Cuvânt și care sunt inventate de oameni dintr-un zel orbesc sau cu pretenția unor bune intenții nu sunt considerate fapte bune.306

Faptele bune săvârșite în ascultare de poruncile lui Dumnezeu, sunt roadele și dovada unei credințe adevărate și vii.307 Prin ele, credincioșii își exprimă mulțumirea,308 își întăresc siguranța mântuirii,309 își zidesc frații,310 împodobesc mărturia Evangheliei,311 și îi reduc la tăcere pe vrăjmași.312 Astfel că ei Îl glorifică pe Dumnezeu313 căci ei sunt lucrarea Lui, fiind creați în Hristos Isus pentru a face fapte bune314 și pentru ca, având rodul său în vederea sfințeniei, ei pot avea și sfârșitul, adică viața veșnică.315

Abilitatea credincioșilor de a face aceste fapte bune nu vine nicidecum și în niciun fel din ei înșiși, ci întru totul din Duhul lui Hristos.316 Pentru a fi capabili să facă fapte bune, în afara harurilor deja primite de ei, credincioșii au nevoie de influența reală a Duhului Sfânt care să lucreze în ei voința și înfăptuirea bunei Lui plăceri.317 Totuși, credincioșii nu ar trebui să nu devină neglijenți din acest motiv, și nici să nu creadă că nu sunt obligați să împlinească orice îndatorire decât dacă au parte de un imbold special al Duhului Sfânt; mai degrabă, ei trebuie să fie sârguincioși în a trezi și folosi harul lui Dumnezeu care este în ei.318

Aceia care, în ascultarea lor de Dumnezeu, ajung la înălțimea spirituală maximă posibilă în această viață, sunt încă departe de a fi în măsură să facă fapte de supererogare, de a face mai mult decât ceea ce cere Dumnezeu, întrucât ei nu sunt în stare și eșuează în a face ceea ce sunt deja datori să facă în mod obișnuit.320

Noi nu putem, nici chiar prin cele mai bune fapte ale noastre, să merităm iertarea de păcate sau viața veșnică din mâna lui Dumnezeu, întrucât aceste fapte sunt într-o disproporție mare cu slava viitoare și mai mult, datorită distanței infinite care ne desparte de Dumnezeu, faptele noastre nu pot să Îi facă niciun bine lui Dumnezeu și nici nu pot să facă plata datoriei păcatelor noastre.321 Chiar și atunci când am fi făcut tot ceea ce am fi putut, acestea nu ar reprezenta decât datoria noastră, astfel încât nu suntem decât niște slujitori netrebnici.322 Apoi, dacă faptele noastre sunt bune, ele vin de la Duhul Sfânt,323 dar pentru că orice facem prin noi înșine este atât de întinat și amestecat cu atât de multă slăbiciune și imperfecțiune, acele fapte nu pot rezista și nu pot compensa severitatea judecății lui Dumnezeu.324

Cu toate acestea, credincioșii fiind acceptați individual prin Domnul Hristos, faptele lor bune sunt de asemenea primite în Hristos.325 Acest lucru nu se petrece pentru că faptele lor din această viață ar fi fără reproș și perfecte înaintea lui Dumnezeu,326 ci pentru că El privește la cei credincioși prin Fiul Său și Îi este plăcut să primească și să răsplătească ceea ce este făcut cu sinceritate, chiar dacă acele fapte sunt însoțite de imperfecțiuni și slăbiciune.327

În ceea ce privește faptele celor neregenerați, chiar dacă în esență ar fi vorba despre lucruri poruncite de Dumnezeu, și chiar dacă ele ar fi benefice atât celor care le fac cât și altora,328 totuși ele rămân fapte păcătoase pentru că nu sunt făcute dintr-o inimă curățită prin credință,329 și nici nu sunt făcute într-un mod corect, conform Cuvântului lui Dumnezeu,330 scopul lor nefiind acela de a-L glorifica pe Dumnezeu.331 Așadar, aceste fapte nu pot să fie plăcute lui Dumnezeu și nici nu pot să facă pe persoana care le săvârșește să fie potrivită pentru a primi harul lui Dumnezeu.332 Totuși, neglijarea acestor fapte este un act chiar mai păcătos și mai neplăcut înaintea lui Dumnezeu.333