Despre providența divină

Dumnezeu, Creatorul măreț al tuturor lucrurilor susține,97 dirijează, dispune și guvernează toate creaturile, acțiunile și lucrurile,98 de la cele mai mari până la cele mai neînsemnate,99 prin providența Sa preasfântă și perfect înțeleaptă,100 potrivit cu preștiința Sa infailibilă101 și cu sfatul liber și neschimbător al voii Sale,102 spre lauda gloriei înțelepciunii, puterii, dreptății, bunătății și milei Sale.103

Cu toate că, în ceea ce privește preștiința și hotărârea lui Dumnezeu, care este prima cauză, toate lucrurile se petrec în mod neschimbător și infailibil,104 prin aceeași providență, El face ca lucrurile să se petreacă în conformitate cu natura cauzelor secundare, fie în mod necesar, fie liber, fie condiționat.105

În providența Sa obișnuită, Dumnezeu Se folosește de mijloace,106 dar este liber să lucreze și fără ele,107 dincolo de ele108 sau împotriva lor, după plăcerea Lui.109

Atotputernicia, înțelepciunea de nepătruns și bunătatea infinită ale lui Dumnezeu sunt exprimate atât de pregnant în providența Sa, încât scopurile Sale suverane se extind chiar și peste căderea omului și peste toate celelalte păcate ale îngerilor și oamenilor.110 Acest lucru nu constituie o simplă permisiune oferită lor,111 ci într-un așa fel încât are cu sine o limitare perfect înțeleaptă și puternică, și prin alte mijloace îi rânduiește și guvernează112 astfel încât acțiunile lor păcătoase să contribuie în final tot la împlinirea scopurilor Sale sfinte.113 Cu toate acestea, în toate aceste lucruri, păcătoșenia acestor acțiuni provine în totalitate de la creaturi și nu de la Dumnezeu, care este pe deplin sfânt și neprihănit, astfel încât El nu este și nici nu poate fi autorul sau cel care este de acord cu păcatul.114

Dumnezeu, care este perfect înțelept, drept și plin de har, adesea Își lasă [chiar] propriii copii pentru o vreme să fie expuși la ispite felurite, și să fie afectați de stricăciunea inimilor lor. El face acest lucru pentru a-i disciplina pentru păcatele lor trecute, sau pentru a le arăta puterea ascunsă a corupției morale și a înșelăciunii existente încă în inimile lor, astfel încât să îi smerească prin aceste lucruri115 și să îi aducă la o dependență mai apropiată și mai continuă de El pentru a căpăta susținere și pentru a-i face mai atenți pe viitor cu privire la ocaziile de a păcătui și pentru alte scopuri drepte și sfinte.116

În ceea ce îi privește pe oamenii răi și stricați, Dumnezeu, ca Judecător drept, îi întunecă și îi împietrește din cauza păcatelor lor din trecut,117 El nu numai că Își ascunde harul de la aceia care ar fi putut fi iluminați în înțelegerea lor și afectați în inima lor,118 dar chiar uneori El retrage de la aceste persoane darurile pe care ei le aveau,119 și îi lasă expuși la situații pe care corupția din ei le transformă în ocazii de a păcătui.120 Mai mult, Dumnezeu îi lasă pradă poftelor lor proprii, ispitelor lumii și puterii Satanei,121 astfel încât ei singuri se împietresc chiar și sub acele mijloace pe care Dumnezeu le folosește pentru a înmuia inimile altora.122

După cum providența lui Dumnezeu ajunge în general să se exercite asupra tuturor ființelor, tot astfel El îngrijește de Biserica Sa într-un fel deosebit și conduce toate lucrurile spre binele Bisericii Sale.123