Despre siguranța mântuirii și a harului

Cu toate că ipocriții și alți oameni neregenerați se pot amăgi singuri cu speranțe false și presupuneri firești că s-ar afla în plăcerea lui Dumnezeu și în starea de mântuire,349 speranțe ce vor pieri,350 totuși, cei care cred cu adevărat în Domnul Isus și Îl iubesc cu sinceritate, străduindu-se să umble într-un cuget curat înaintea Lui, pot fi categoric asigurați în viața aceasta că sunt în starea de har351 și se pot bucura având nădejdea slavei lui Dumnezeu, nădejde care nu înșeală niciodată.352

Certitudinea aceasta nu este o convingere probabilă și de conjunctură, bazată pe o nădejde failibilă,353 ci este o siguranță infailibilă a credinței întemeiată pe adevărul divin al făgăduințelor mântuirii,354 pe dovada lăuntrică a acelor acte ale harului cărora li se fac aceste făgăduințe,355 pe mărturia Duhului înfierii care mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu,356 Duh care este garanția moștenirii noastre, prin care suntem pecetluiți pentru ziua răscumpărării.357

Această siguranță infailibilă nu este o componentă esențială a credinței, întrucât un credincios adevărat poate aștepta o perioadă lungă de timp și se poate lupta cu multe dificultăți înainte de a o căpăta.358 Totuși, fiind făcut capabil de Duhul să cunoască lucrurile care-i sunt date liber de Dumnezeu, el poate dobândi siguranța mântuirii fără o revelație extraordinară, prin folosirea corectă a mijloacelor obișnuite.359 De aceea, este de datoria fiecărui credincios să-și dea toată silința ca să își întărească chemarea și alegerea,360 astfel încât inima lui să fie lărgită în pace și bucurie în Duhul Sfânt, în dragoste și mulțumire față de Dumnezeu, și în tărie și voioșie în împlinirea datoriilor de ascultare față de El, care sunt rodul potrivit al siguranței mântuirii.361 Astfel, siguranța mântuirii în niciun caz nu îi face pe oameni să trăiască ușuratic.362

Credincioșii adevărați pot avea siguranța mântuirii lor zdruncinată, micșorată sau întreruptă în multe feluri, iar aceste lucruri se pot întâmpla din cauza neglijenței lor în a o păstra, sau prin căderea lor într-un anume păcat care le rănește conștiințele și întristează Duhul Sfânt, sau prin expunerea la ispite neașteptate sau foarte puternice, ori din cauza faptului că Dumnezeu a retras de la ei lumina feței Sale și le-a permis astfel chiar celor care se tem de El să umble în întuneric, neavând lumină.363 Totuși, credincioșii adevărați nu sunt niciodată lipsiți de acea sămânță a lui Dumnezeu și de a fi părtași vieții de credință, dragostei lui Hristos și a fraților, sincerității inimii și conștiinței datoriei. Ca urmare a acestor lucruri, siguranța mântuirii poate fi adusă la viață din nou, la timpul potrivit, prin lucrarea Duhului Sfânt,364 iar între timp, datorită acelorași lucruri, credincioșii sunt păstrați de cădere în disperare absolută.365