IV - Despre descoperirea făgăduințelor

Căci aceasta o credem cu statornicie: că Dumnezeu, după înfricoșata și îngrozitoarea lepădare a omului de la ascultarea de El, Gen. 3.15. Gen. 3.9. Gen. 12 3. Gen. 15 5, 6. 2 Sam. 7.14. Is. 7.14 Is. 9 6 Hag. 2.6 Ioan 8.38. l-a căutat din nou pe Adam, l-a chemat, l-a mustrat pentru păcatul lui, l-a dovedit vinovat de el și, în cele din urmă, i-a dat o făgăduință plină de bucurie, anume că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui, adică va nimici lucrările diavolului: care făgăduință, după cum a fost repetată și făcută tot mai limpede din vreme în vreme, tot așa a fost primită cu bucurie și păstrată cu cea mai mare statornicie de toți credincioșii, de la Adam la Noe, de la Noe la Avraam și de la Avraam la David, și tot așa mai departe, până la întruparea lui Isus Hristos; toți aceștia (adică părinții credincioși) sub Lege au văzut zilele pline de bucurie ale lui Hristos Isus și s-au bucurat.