IX - Moartea, patimile, îngroparea lui Hristos etc.

Evr. 10.1, 12. Is. 53.5. Evr. 1 2.3. Ioan 1.29. Mat. 26.11. Deut. 21.23. Mat. 15.1, 2. Gal. 3.13. Luca 23.1, 2. Mat. 26.38. 2 Cor. 5. Evr. 9 12. Evr. 10.5. Că Domnul nostru Isus S-a adus pe Sine Însuși jertfă de bunăvoie Tatălui Său pentru noi; că a suferit împotrivirea păcătoșilor; că a fost rănit și lovit pentru fărădelegile noastre; că El, fiind Mielul curat și nevinovat al lui DUMNEZEU, a fost osândit înaintea unui judecător pământesc, pentru ca noi să fim achitați înaintea scaunului de judecată al Dumnezeului nostru; că a suferit nu numai moartea crudă a crucii (care era blestemată prin hotărârea lui Dumnezeu), ci și că a suferit pentru o vreme mânia Tatălui Său, pe care o meritaseră păcătoșii. Dar totuși mărturisim deschis că a rămas singurul Fiu preaiubit și binecuvântat al Tatălui Său, chiar în mijlocul chinului și suferinței Sale, pe care le-a suferit în trup și în suflet, ca să aducă deplina satisfacție pentru păcatele poporului Său. După care mărturisim și declarăm că nu mai rămâne nicio altă jertfă pentru păcate; iar dacă cineva ar afirma aceasta, nu ne îndoim deloc să declarăm că aceia sunt hulitori împotriva morții lui Hristos și a curățirii și satisfacției veșnice câștigate nouă prin ea.