XXII - Despre dreapta administrare a sacramentelor

Pentru ca sacramentele să fie administrate cum se cuvine, socotim că sunt necesare două lucruri: unul, ca ele să fie administrate de slujitori legiuiți, despre care afirmăm că sunt numai aceia care sunt rânduiți pentru predicarea Cuvântului, în a căror gură Dumnezeu a pus un cuvânt de îndemn, ei fiind oameni aleși în mod legiuit pentru aceasta de o Biserică. Celălalt, ca ele să fie administrate cu acele elemente și în acel fel pe care le-a rânduit Dumnezeu. Altfel, afirmăm că ele încetează să fie sacramente adevărate ale lui Hristos Isus. Și de aceea fugim de părtășia cu Biserica papistașă în împărtășirea de sacramentele ei: mai întâi, pentru că slujitorii ei nu sunt slujitori ai lui Isus Hristos (ba, Mat. 26.26 etc. Marc. 14.22 etc. Luca 22.19 etc. 1 Cor. 11.24. ceea ce e și mai îngrozitor) ei îngăduie ca femeile, cărora Duhul Sfânt nu le îngăduie să învețe în adunare, să boteze. Și în al doilea rând, pentru că au stricat atât de mult și un sacrament, și celălalt cu propriile lor născociri, încât nicio parte din lucrarea lui Hristos nu rămâne în curăția ei de la început; căci untdelemnul, sarea, scuipatul și altele asemenea la Botez nu sunt decât născociri omenești; adorarea, venerarea, purtarea pe străzi și prin orașe și păstrarea pâinii în cutii sunt o pângărire a sacramentelor lui Hristos, și nu o folosire a lor. Căci Hristos Isus a zis: Luați, mâncați etc. Faceți aceasta spre pomenirea Mea. Prin aceste cuvinte și această poruncă a sfințit pâinea și vinul ca să fie sacramentul trupului și sângelui Său, cu scopul ca una să fie mâncată și ca toți să bea din celălalt, și nu ca să fie păstrate spre a li se aduce închinare și cinste ca lui Dumnezeu, cum au făcut până acum papistașii orbi, care au săvârșit și sacrilegiu, furând de la popor o parte a sacramentului, anume paharul binecuvântat. Mai mult, pentru ca sacramentele să fie folosite cum se cuvine, se cere ca scopul și pricina pentru care au fost instituite sacramentele să fie înțelese și păzite atât de slujitor, cât și de cei care le primesc; căci, dacă se schimbă intenția celui care primește, folosirea dreaptă încetează; lucru cât se poate de vădit din lepădarea jertfelor (ca și atunci când învățătorul învață o învățătură falsă), care erau urâte și urâcioase lui Dumnezeu (deși erau propriile Lui rânduieli), pentru că oamenii nelegiuiți le foloseau în alt scop decât cel pe care îl rânduise Dumnezeu. Același lucru îl afirmăm despre sacramentele din Biserica papistașă, în care afirmăm că toată lucrarea Domnului Isus este stricată, atât în forma exterioară, cât și în scop și intenție. Ce a făcut Hristos Isus Notă. și a poruncit să se facă este vădit din cei trei evangheliști care vorbesc despre sacrament și din Sfântul Pavel; ce face preotul la altarul său nu e nevoie să mai spunem. Scopul și pricina instituirii de către Hristos și pentru care același lucru trebuie folosit sunt exprimate în aceste cuvinte: Faceți aceasta spre pomenirea Mea; 1 Cor. 11.25, 26 ori de câte ori veți mânca din această pâine și veți bea din acest pahar, veți vesti (adică veți înălța, veți propovădui, veți preamări și veți lăuda) moartea Domnului până va veni El. Dar cu ce scop și în ce intenție își spun preoții liturghiile, să mărturisească cuvintele doctorilor lor și scrierile lor: anume, că ei sunt mijlocitori între Hristos și Biserica Sa, Evr. 9.27, 28 ca să aducă lui Dumnezeu Tatăl o jertfă ispășitoare pentru păcatele celor vii și ale celor morți; care învățătură, ca hulitoare față de Hristos Isus și ca știrbind deplina îndestulare a singurei Sale jertfe, adusă o dată pentru curățirea tuturor celor ce vor fi sfințiți, o urâm, o detestăm și o lepădăm cu totul.