XII - Credința în Duhul Sfânt

Această credință a noastră Mat. 16.17. Ioan 14 26. Ioan 14.11. Fapt. 5.4. Ioan 10.13. Col. 2.13. Ef. 2.1. Ioan 9.39. Apoc. 3.13. și siguranța ei nu purced din carne și sânge, adică din nicio putere firească din noi, ci sunt insuflarea Duhului Sfânt, pe care Îl mărturisim Dumnezeu egal cu Tatăl și cu Fiul, care ne sfințește și ne călăuzește în tot adevărul prin propria Sa lucrare, fără de care am rămâne pe vecie vrăjmași ai lui Dumnezeu și neștiutori de Fiul Său, Hristos Isus. Căci din fire suntem atât de morți, atât de pervertiți și de orbi, încât nici nu putem simți când suntem împunși, nici vedea lumina când strălucește, nici încuviința voia lui Dumnezeu când este descoperită, dacă Duhul Domnului Isus nu învie ceea ce este mort, Mat. 17.17. Mat. 9.19. Luca 9 41. Ioan 6 63. Mica 7.8. 1 Împ. 8.8. Ps. 10.3. Rom. 5.10. Ioan 3.5. Tit 3.5. Rom. 5 8. Ps. 100.3. Ps. 1.6. 2 Cor. 3.5. Ef. 1 6. nu îndepărtează întunericul din mințile noastre și nu pleacă inimile noastre încăpățânate spre ascultarea de binecuvântata Sa voie; și astfel, după cum mărturisim că Dumnezeu Tatăl ne-a creat când nu eram, după cum Fiul Său, Domnul nostru Isus, ne-a răscumpărat când Îi eram vrăjmași, tot așa mărturisim că Duhul Sfânt ne sfințește și ne regenerează fără nicio socotință a vreunui merit care să purceadă de la noi, fie înainte, fie după regenerarea noastră. Ca să spunem acest lucru în cuvinte și mai lămurite: după cum ne dezbrăcăm de bunăvoie de toată cinstea și slava propriei noastre creări și răscumpărări, tot așa facem și cu regenerarea și sfințirea noastră; căci de la noi înșine nu suntem în stare să cugetăm nici măcar un singur gând bun, ci Cel care a început lucrarea cea bună în noi este singurul care ne ține în ea, spre lauda și slava harului Său nemeritat.