XXIV - Despre dregătorul civil

Rom. 13.1. Tit 3.1. 1 Pet. 2.13. NOI mărturisim și recunoaștem că imperiile, regatele, stăpânirile și cetățile sunt deosebite și rânduite de Dumnezeu, iar puterile și autoritățile din ele (fie ale împăraților în imperiile lor, ale regilor în regatele lor, ale ducilor și prinților în stăpânirile lor, fie ale altor dregători în cetățile libere) sunt sfânta rânduială a lui Dumnezeu, rânduită spre arătarea propriei Sale slave și spre folosul și binele deosebit al neamului omenesc. Rom. 13.2. Astfel încât, oricine încearcă să desființeze sau să tulbure întreaga stare a orânduirilor civile, de mult statornicite, afirmăm că acei oameni nu numai că sunt vrăjmași ai neamului omenesc, ci și luptă în chip nelegiuit împotriva voii lămurite a lui Dumnezeu. Rom. 13.7. Mai mărturisim și recunoaștem că acele persoane care sunt puse în autoritate trebuie să fie iubite, cinstite, respectate cu teamă și ținute în cea mai adâncă prețuire, pentru că sunt locțiitorii lui Dumnezeu, în al căror scaun de judecată Dumnezeu Însuși șade și judecă (ba, 1 Pet. 2.17. Ps. 82.1. chiar judecătorii și prinții înșiși), cărora Dumnezeu le-a dat sabia spre lauda și apărarea oamenilor buni și spre a răzbuna și a pedepsi pe toți făcătorii de rele vădiți. Regilor, și de asemenea prinților, cârmuitorilor și dregătorilor, afirmăm că le revine mai ales și în primul rând păstrarea și curățirea religiei, astfel încât ei nu sunt rânduiți numai pentru orânduirea civilă, ci și pentru susținerea adevăratei religii și pentru înăbușirea oricărei idolatrii și superstiții, 1 Cron. 22, 23, 24, 25, 26. cap. 2 Cron. 29, 30, 31. cap. 2 Cron. 34 și 35. cap. după cum se poate vedea la David, Iosafat, Ezechia, Iosia și alții, lăudați în chip deosebit pentru râvna lor în această pricină. Și de aceea mărturisim și declarăm că aceia care se împotrivesc stăpânirilor supreme (câtă vreme fac ceea ce ține de sarcina lor) se împotrivesc rânduielii lui Dumnezeu și, de aceea, nu pot fi fără vină. Și mai afirmăm că oricine le refuză ajutorul, sfatul și mângâierea, în timp ce prinții și cârmuitorii se ostenesc cu veghere în îndeplinirea slujbei lor, acei oameni refuză ajutorul, sprijinul și sfatul lor lui Dumnezeu, care, prin prezența locțiitorului Său, le cere de la ei.