II - Legile Parlamentului

DE ASEMENEA, multe legi ale Parlamentului nu numai că abrogă, anulează și desființează în general toate legile, statutele, actele, constituțiile, canoanele civile sau municipale, cu toate celelalte rânduieli și pedepse ale practicii, oricare ar fi ele, făcute în paguba adevăratei religii și a mărturisitorilor ei; sau a adevăratei Biserici, a disciplinei, jurisdicției și libertății ei; sau în favoarea idolatriei și superstiției, sau a bisericii papistașe: precum Legea 3, Legea 31, Parl. 1; Legea 23, Parl. 11; Legea 114, Parl. 12 ale regelui Iacob al VI-lea, pentru ca papismul și superstiția să fie cu totul stârpite, potrivit intenției legilor Parlamentului, repetate în a cincea Lege, Parl. 20, a regelui Iacob al VI-lea. Și în acest scop ele rânduiesc ca toți papistașii și preoții să fie pedepsiți cu multe pedepse civile și bisericești, ca potrivnici ai adevăratei religii a lui Dumnezeu, predicate și întemeiate prin lege în acest regat, Legea 24, Parl. 11, a regelui Iacob al VI-lea; ca vrăjmași comuni ai oricărei cârmuiri creștine, Legea 18, Parl. 16, a regelui Iacob al VI-lea; ca răzvrătiți și împotrivitori ai autorității Suveranului nostru Domn, Legea 47, Parl. 3, a regelui Iacob al VI-lea; și ca idolatri, Legea 104, Parl. 7, a regelui Iacob al VI-lea. Ci ele de asemenea, în chip deosebit, pe lângă și mai presus de Mărturisirea de Credință, desființează și osândesc autoritatea și jurisdicția Papei, izgonindu-le din această țară, și rânduiesc ca susținătorii lor să fie pedepsiți, Legea 2, Parl. 1; Legea 51, Parl. 3; Legea 106, Parl. 7; Legea 114, Parl. 12, ale regelui Iacob al VI-lea: osândesc doctrina greșită a Papei, sau orice altă doctrină greșită potrivnică vreunuia dintre articolele adevăratei și creștinei religii, predicate public și întemeiate prin lege în acest regat; și rânduiesc ca răspânditorii și alcătuitorii de cărți sau pamflete, ori de scrisori sau scrieri de acest fel, să fie pedepsiți, Legea 46, Parl. 3; Legea 106, Parl. 7; Legea 24, Parl. 11, ale regelui Iacob al VI-lea: osândesc orice botez făcut după rânduiala bisericii Papei și idolatria liturghiei; și rânduiesc ca toți cei ce oficiază liturghia, cei ce o ascultă de bunăvoie și cei ce o tăinuiesc, susținătorii și tăinuitorii preoților, ai iezuiților și ai papistașilor uneltitori, să fie pedepsiți fără nicio excepție sau îngrădire, Legea 5, Parl. 1; Legea 120, Parl. 12; Legea 164, Parl. 13; Legea 193, Parl. 14; Legea 1, Parl. 19; Legea 5, Parl. 20, ale regelui Iacob al VI-lea: osândesc toate cărțile și scrierile greșite care cuprind doctrină greșită împotriva religiei mărturisite în prezent, sau care cuprind rituri și ceremonii superstițioase papistașe, prin care poporul este foarte înșelat; și rânduiesc ca cei ce le aduc în regat să fie pedepsiți, Legea 25, Parl. 11, a regelui Iacob al VI-lea: osândesc monumentele și drojdiile idolatriei trecute, precum mersul la cruci, ținerea zilelor de sărbătoare ale sfinților și alte asemenea rituri superstițioase și papistașe, spre necinstea lui Dumnezeu, disprețul adevăratei religii și hrănirea unei mari rătăciri în popor; și rânduiesc ca cei ce le practică să fie pedepsiți, la a doua abatere, ca idolatri, Legea 104, Parl. 7, a regelui Iacob al VI-lea.

De asemenea, multe legi ale Parlamentului sunt alcătuite pentru menținerea adevăratei și creștinei religii a lui Dumnezeu și a curăției ei, în doctrina și sacramentele adevăratei Biserici a lui Dumnezeu, a libertății și slobozeniei ei în adunările ei naționale și sinodale, în prezbiterii și consistorii, și a cârmuirii, disciplinei și jurisdicției ei; așa cum acea curăție a religiei și libertate a Bisericii a fost folosită, profesată, exercitată, predicată și mărturisită, potrivit cu reformarea religiei în acest regat: precum, de pildă, Legea 99, Parl. 7; Legea 25, Parl. 11; Legea 114, Parl. 12; Legea 160, Parl. 13 ale regelui Iacob al VI-lea, ratificate prin Legea 4 a regelui Carol. Astfel încât Legea 6, Parl. 1, și Legea 68, Parl. 6 ale regelui Iacob al VI-lea, în anul Domnului 1579, declară că slujitorii binecuvântatei Evanghelii, pe care Dumnezeu, în îndurarea Sa, i-a ridicat sau îi va ridica de acum înainte, care s-ar învoi cu cei ce trăiau atunci în doctrină și în administrarea sacramentelor; și poporul care Îl mărturisea pe Hristos așa cum era El atunci oferit în Evanghelie și care se împărtășește din sfintele sacramente (așa cum erau ele administrate în prezent în bisericile reformate ale acestui regat) potrivit cu Mărturisirea de Credință, sunt adevărata și sfânta Biserică a lui Hristos Isus în acest regat. Și hotărăște și declară că toți și fiecare dintre cei care fie contrazic cuvântul Evangheliei primit și aprobat, așa cum îl exprimă mai pe larg punctele Mărturisirii de Credință, mărturisită în Parlament în anul Domnului 1560, specificată de asemenea în primul Parlament al regelui Iacob al VI-lea și ratificată în acest Parlament de față; fie leapădă administrarea sfintelor sacramente așa cum erau ele atunci administrate; nu sunt mădulare ale numitei Biserici din acest regat și ale adevăratei religii mărturisite în prezent, câtă vreme se țin astfel despărțiți de societatea trupului lui Hristos. Și Legea următoare, a 69-a, Parl. 6 a regelui Iacob al VI-lea, declară că nu există altă formă de Biserică, nici altă formă de religie decât cea care în prezent, în acel timp,, prin bunăvoința lui Dumnezeu, era întemeiată în acest regat: „Care de aceea se numește totdeauna adevărata religie a lui Dumnezeu, adevărata religie a lui Hristos, adevărata și creștina religie și o religie desăvârșită”; pe care, prin multe legi ale Parlamentului, toți cei din acest regat sunt datori să o mărturisească, să subscrie articolele ei, Mărturisirea de Credință, și să se lepede de orice doctrină și rătăcire potrivnice vreunuia dintre numitele articole, Legea 4 și 9, Parl. 1; Legile 45, 46, 47, Parl. 3; Legea 71, Parl. 6; Legea 106, Parl. 7; Legea 24, Parl. 11; Legea 123, Parl. 12; Legea 194 și 197, Parl. 14 ale regelui Iacob al VI-lea. Și tuturor dregătorilor, șerifilor etc., pe de o parte, li se poruncește să caute, să prindă și să pedepsească pe toți călcătorii: de pildă, Legea 5, Parl. 1; Legea 104, Parl. 7; Legea 25, Parl. 11, ale regelui Iacob al VI-lea; și aceasta în ciuda oricăror învoiri ale Maiestății Regelui în sens contrar, care sunt revocate și declarate fără nicio putere, întrucât ar tinde în vreun fel spre paguba și piedica aducerii la îndeplinire a legilor Parlamentului împotriva papistașilor și potrivnicilor adevăratei religii, Legea 106, Parl. 7, a regelui Iacob al VI-lea. Pe de altă parte, în Legea 47, Parl. 3, a regelui Iacob al VI-lea, se declară și se rânduiește, văzând că pricina adevăratei religii a lui Dumnezeu și autoritatea Înălțimii Sale sunt atât de unite încât vătămarea uneia este comună amândurora, că nimeni nu va fi socotit supus loial și credincios al suveranului nostru Domn sau al autorității sale, ci va putea fi pedepsit ca răzvrătit și împotrivitor al acesteia, cel care nu își va da mărturisirea și nu își va face profesiunea de credință a numitei adevărate religii: și că cei care, după ce au apostaziat, își vor da din nou mărturisirea credinței lor, vor făgădui să stăruiască în ea de acum înainte, să mențină autoritatea suveranului nostru Domn și, cu toată puterea lor, să întărească, să ajute și să mențină pe adevărații predicatori și mărturisitori ai religiei lui Hristos împotriva oricăror vrăjmași și împotrivitori ai ei; și anume împotriva tuturor acelora, din orice neam, stare sau treaptă ar fi, care s-au unit sau s-au legat, sau au ajutat ori ajută, spre a înainta și a aduce la îndeplinire hotărârile crude ale conciliului de la Trento, potrivnice adevăraților predicatori și mărturisitori ai Cuvântului lui Dumnezeu; ceea ce se repetă, cuvânt cu cuvânt, în articolele de pacificare de la Perth, din 23 februarie 1572, aprobate de Parlament în ultima zi a lui aprilie 1573, ratificate în Parlamentul din 1587 și pomenite în Legea 123, Parl. 12 a regelui Iacob al VI-lea; cu această adăugire: „Că sunt datori să se împotrivească tuturor tulburărilor trădătoare și vrăjmășiilor ridicate împotriva adevăratei religii, a Maiestății Regelui și a adevăraților mărturisitori”.

De asemenea, toți supușii sunt datori să mențină persoana regală și autoritatea Maiestății Regelui, autoritatea Parlamentelor, fără de care nu pot fi întemeiate nici legi, nici judecătorii legitime, Legea 130 și 131, Parl. 8, a regelui Iacob al VI-lea, și libertățile supușilor, care trebuie să trăiască și să fie cârmuiți numai prin legile Regelui, prin legile obștești ale acestui regat și numai prin ele, Legea 48, Parl. 3, a regelui Iacob I; Legea 79, Parl. 6, a regelui Iacob al IV-lea; repetate în Legea 131, Parl. 8, a regelui Iacob al VI-lea; care, dacă ar fi schimbate și știrbite, „după cum declară comisia privitoare la unirea celor două regate ale Scoției și Angliei, care este singura lege a Parl. 17 al regelui Iacob al VI-lea”, ar urma o asemenea tulburare încât acest regat n-ar mai putea fi o monarhie liberă: pentru că, prin legile fundamentale, vechile privilegii, dregătorii și libertăți ale acestui regat, nu numai că s-a menținut în aceste multe veacuri autoritatea princiară a spiței regale a Maiestății Sale, ci s-a păstrat de asemenea siguranța poporului în pământurile, veniturile, drepturile, dregătoriile, libertățile și demnitățile lui. Și de aceea, pentru păstrarea numitei adevărate religii și a legilor și libertăților acestui regat, este statornicit prin Legea 8, Parl. 1, repetată în Legea 99, Parl. 7, ratificată în Legea 23, Parl. 11, și în Legea 114, Parl. 12, ale regelui Iacob al VI-lea, și în Legea 4, Parl. 1, a regelui Carol I: „Că toți regii și principii, la încoronarea lor și la primirea autorității lor princiare, își vor face făgăduința credincioasă prin jurământul lor solemn, în prezența Dumnezeului celui veșnic, că, în tot timpul vieții lor, vor sluji aceluiași Dumnezeu veșnic, cu toată puterea lor, după cum a cerut El în preasfântul Său Cuvânt, cuprins în Vechiul și Noul Testament; și, potrivit cu același Cuvânt, vor menține adevărata religie a lui Hristos Isus, predicarea sfântului Său Cuvânt, cuvenita și dreapta administrare a sacramentelor primite și predicate acum în acest regat (potrivit cu Mărturisirea de Credință care precede îndată), și vor desființa și se vor împotrivi oricărei religii false potrivnice acesteia; și vor cârmui poporul încredințat grijii lor potrivit cu voia și porunca lui Dumnezeu descoperite în Cuvântul Său mai sus menționat și potrivit cu legile și constituțiile lăudabile primite în acest regat, întru nimic potrivnice numitei voi a Dumnezeului celui veșnic; și vor procura, cu toată puterea lor, Bisericii lui Dumnezeu și întregului popor creștin, pace adevărată și desăvârșită în toată vremea ce va să vină: și că vor avea grijă să stârpească din stăpânirea lor pe toți ereticii și vrăjmașii adevăratei închinări a lui Dumnezeu care vor fi dovediți de adevărata Biserică a lui Dumnezeu vinovați de crimele mai sus menționate”. Ceea ce a fost de asemenea păzit de Maiestatea Sa la încoronarea sa în Edinburgh în 1633, după cum se poate vedea în rânduiala încoronării. Întru ascultare de porunca lui Dumnezeu, potrivit cu practica celor evlavioși din vremurile trecute și după pilda lăudabilă a vrednicilor și religioșilor noștri înaintași și a multora care încă trăiesc printre noi, lucru care a fost de asemenea încuviințat printr-o lege a consiliului care poruncea ca o obligație generală să fie făcută și subscrisă de supușii Maiestății Sale de toate rangurile, pentru două pricini: una era pentru apărarea adevăratei religii, așa cum era ea atunci reformată și este exprimată în Mărturisirea de Credință scrisă mai sus și într-o Mărturisire anterioară mai largă, întemeiată prin felurite legi ale Adunărilor Generale legitime și ale Parlamentelor, la care aceasta se raportă, expusă în Catehismele publice; și care a fost vreme de mulți ani, cu binecuvântare din cer, predicată și mărturisită în această Biserică și în acest regat ca adevărul neîndoielnic al lui Dumnezeu, întemeiat numai pe Cuvântul Său scris. Cealaltă pricină era pentru menținerea Maiestății Regelui, a persoanei și stării sale; adevărata închinare a lui Dumnezeu și autoritatea Regelui fiind atât de strâns unite, încât aveau aceiași prieteni și vrăjmași comuni și stăteau și cădeau împreună. Și în sfârșit, fiind încredințați în mințile noastre și mărturisind cu gurile noastre că generațiile de acum și cele viitoare din această țară sunt datoare să păzească nevătămate jurământul național și subscrierea mai sus menționate.