Biserica
Biserica
Biserica | Savoy și Londra față în față cu Westminster - Standardele Westminster
Westminster, capitolul XXV:
II. Biserica vizibilă, care este de asemenea universală sub Evanghelie (nelimitată la o singură națiune, cum a fost înainte, în vremea Legii),
este formată din toți aceia din întreaga lume care mărturisesc adevărata religie, împreună cu copiii lor,
și este Împărăția Domnului Isus Hristos, casa și familia lui Dumnezeu, în afara căreia nu există vreo posibilitate obișnuită de a fi mântuit.
III. Hristos i-a dat acestei biserici vizibile și universale slujirea, oracolele și rânduielile lui Dumnezeu,
pentru strângerea și desăvârșirea sfinților în viața aceasta, până la sfârșitul lumii […].
Savoy, capitolul XXVI:
II. Întregul trup al oamenilor din întreaga lume care mărturisesc credința Evangheliei și ascultarea de Dumnezeu prin Hristos potrivit cu ea,
fără a-și nimici propria mărturisire prin erori care răstoarnă temelia sau printr-o purtare nesfântă, sunt și pot fi numiți biserica universală vizibilă a lui Hristos;
deși, ca atare, ei nu i s-a încredințat administrarea niciunei rânduieli, și nici nu are purtători de slujbă care să cârmuiască sau să guverneze în întregul trup sau peste el.
Londra, capitolul XXVI:
II. Toate persoanele din întreaga lume care mărturisesc credința Evangheliei și ascultarea de Dumnezeu prin Hristos potrivit cu ea,
fără a-și nimici propria mărturisire prin erori care răstoarnă temelia sau printr-o purtare nesfântă, sunt și pot fi numite sfinți vizibili;
și din unii ca aceștia trebuie să fie alcătuite toate congregațiile particulare.
Ce se schimbă. Două cuvinte dispar încă de la Savoy: „copiii lor”. Biserica vizibilă o alcătuiesc cei care mărturisesc, și atât.
Și odată cu ele dispare întregul paragraf III: biserica universală vizibilă continuă să existe, dar goală. Hristos nu i-a încredințat nici slujire, nici rânduieli, nici guvernare;
toate acestea le-a dat fiecărei biserici particulare. Londra face ultimul pas și nu mai vorbește despre biserica universală vizibilă, ci despre „sfinți vizibili” din care se alcătuiesc congregații.
Restul este adaos. Savoy a publicat, alături de mărturisirea ei, o platformă de treizeci de articole despre „instituirea bisericilor și ordinea rânduită în ele de Isus Hristos”.
Londra o prescurtează și o pune înăuntrul capitolului, care trece de la șase paragrafe la cincisprezece. Ceea ce învață amândouă este aceasta:
fiecare biserică particulară, adunată prin consimțământul membrilor ei, a primit de la Hristos „toată puterea și autoritatea” necesare pentru închinarea și disciplina ei;
își alege purtătorii de slujbă „prin votul comun al bisericii înseși”; și nu există deasupra ei niciun tribunal.
Slujbele se împuținează: Savoy numește păstori, învățători, bătrâni și diaconi; Londra, „episcopi sau bătrâni, și diaconi”.
Ceea ce se păstrează. Nu este puțin. Amândouă mențin biserica universală invizibilă, alcătuită din toți cei aleși. Amândouă mențin că Hristos este singurul cap al bisericii și că Papa de la Roma este „acel Antihrist, omul nelegiuirii, fiul pierzării”, și adaugă că Domnul îl va nimici „cu strălucirea venirii Sale”. Savoy adaugă pe deasupra un paragraf propriu, pe care Londra nu îl preia, despre nădejdea că în zilele din urmă, Antihristul fiind nimicit și iudeii chemați, bisericile lui Hristos se vor bucura în această lume de o stare mai pașnică și mai glorioasă.
De ce. Pentru aceasta s-au întrunit la Savoy: independenții primeau doctrina de la Westminster și îi respingeau guvernarea, și o spuseseră deja chiar înăuntrul Adunării, unde Thomas Goodwin a fost unul dintre „frații disidenți”. La Londra se adaugă ceea ce pregătise capitolul despre legământ: dacă biserica se alcătuiește numai din cei ce mărturisesc credința, copiii credincioșilor nu sunt membri ai ei.
Ce arată. Că deosebirea dintre prezbiterieni, independenți și baptiști nu începe la botez, ci aici, și că este o deosebire de grad. Westminster mărturisește o biserică vizibilă care este un trup, care îi cuprinde pe copii și căreia Hristos i-a dat slujire și guvernare. Savoy scoate copiii din paragraf și guvernarea din trup, dar continuă să boteze copiii. Londra trage concluzia pe care Savoy nu a tras-o. Ceea ce se pierde pe drum este ceea ce Adunarea citea în 1 Corinteni 12:28 și în Efeseni 4:11-13: că darurile și guvernarea au fost date bisericii întregi, și nu numai fiecărei congregații în parte. Despre acest principiu, și despre locul unde a dus el, tratează ultimul articol al acestei secțiuni.