Botezul și Cina

Botezul și Cina | Savoy și Londra față în față cu Westminster - Standardele Westminster

Westminster, capitolul XXVIII:
I. Botezul este un sacrament al Noului Testament, poruncit de Domnul Isus Hristos nu numai pentru primirea solemnă a celui botezat în biserica vizibilă, ci și pentru a fi pentru el un semn și o pecete a legământului harului, a altoirii lui în Hristos, a regenerării, iertării păcatelor și dăruirii lui pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos, ca să trăiască o viață nouă. […]
III. Cufundarea persoanei în apă nu este necesară; ci botezul este administrat corect prin turnarea sau stropirea apei peste persoana respectivă.
IV. Trebuie botezați nu numai cei care mărturisesc în fapt credința în și ascultarea de Hristos, ci și pruncii, copiii unuia dintre părinții credincioși sau ai amândurora.

Savoy, capitolul XXIX:
I. Botezul este un sacrament al Noului Testament, poruncit de Isus Hristos pentru a fi pentru cel botezat un semn și o pecete a legământului harului […].
III. (La fel ca Westminster.)
IV. Trebuie botezați nu numai cei care mărturisesc în fapt credința în Hristos și ascultarea de El, ci și copiii unuia dintre părinții credincioși sau ai amândurora, și numai ei.

Londra, capitolul XXIX:
I. Botezul este o rânduială a Noului Testament, poruncită de Isus Hristos, pentru a fi pentru cel botezat un semn al părtășiei lui cu El în moartea și învierea Sa; al altoirii lui în El; al iertării păcatelor; și al dăruirii lui pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos, ca să trăiască și să umble într-o viață nouă.
II. Cei care mărturisesc în fapt pocăința față de Dumnezeu, credința în Domnul nostru Isus Hristos și ascultarea de El sunt singurii subiecți potriviți ai acestei rânduieli.
IV. Cufundarea, sau scufundarea persoanei în apă, este necesară pentru administrarea cuvenită a acestei rânduieli.

Savoy. Păstrează botezul de la Westminster, ba chiar îl strâmtează: la fraza despre copiii credincioșilor adaugă „și numai ei”. Dar scoate din primul paragraf că botezul este „pentru primirea solemnă a celui botezat în biserica vizibilă”. Este în acord cu capitolul ei despre biserică: într-o biserică particulară nu se intră prin botez, ci prin consimțământ. Rămâne astfel un botez al copiilor care nu îi mai face membri ai niciunei biserici.

Londra. Schimbă toate cele trei lucruri: numele, subiecții și modul.
Numele: nu mai este „sacrament”, ci „rânduială”. Capitolul de la Westminster despre sacramente în general, care le definește ca „semne și peceți sfinte ale legământului harului”, este înlocuit cu două paragrafe scurte care nu folosesc niciunul dintre aceste cuvinte: botezul și Cina sunt „rânduieli de instituire pozitivă și suverană”. La botez dispare „pecete”; rămâne „semn”.
Subiecții: numai cei ce mărturisesc. Paragrafele de la Westminster despre eficacitatea botezului, care nu este legată de momentul în care este administrat, sunt suprimate.
Modul: ceea ce Westminster declară că nu este necesar, Londra declară că este necesar.

Cina. Aici aproape că nu este nicio deosebire. Cele trei mărturisiri resping liturghia și transsubstanțierea cu aceleași cuvinte și învață că credincioșii se hrănesc cu Hristos în chip real, dar spiritual, prin credință. Londra schimbă din nou „sacrament” cu „rânduială”, și adaugă că Cina este pentru „întărirea credinței credincioșilor”.

Ce arată. Că capitolul despre botez este concluzia, nu începutul. Londra ajunge la el cu trei hotărâri deja luate: legământul harului nu a fost administrat în circumcizie (capitolul VII), biserica se alcătuiește numai din cei ce mărturisesc (capitolul XXVI) și rânduielile nu sunt peceți ale legământului (capitolul XXVIII). Cu aceste premise, botezul copiilor nu are pe ce să se sprijine. Și invers: cine vrea să discute cu un baptist confesional trebuie să o facă la capitolul VII. Westminster sprijină botezul copiilor credincioșilor pe Geneza 17:7-9, Galateni 3:9,14, Coloseni 2:11,12 și Faptele Apostolilor 2:38,39: toate fiind texte despre continuitatea legământului, nu despre botezul însuși.
Cât despre mod, deosebirea este de alt fel. Westminster nu interzice cufundarea: spune că nu este necesară. Londra spune că este, și prin aceasta declară greșit administrat botezul tuturor celorlalte biserici ale Reformei. Este singurul punct din toată comparația în care mărturisirea-fiică este mai strâmtă decât mama.