Capitolul adăugat: „Despre Evanghelie”
Capitolul adăugat: „Despre Evanghelie”
Capitolul adăugat: „Despre Evanghelie” | Savoy și Londra față în față cu Westminster - Standardele Westminster
Savoy, capitolul XX, „Despre Evanghelie și despre întinderea harului ei”:
I. Legământul faptelor fiind călcat prin păcat și făcut nefolositor pentru a da viață, a fost plăcut lui Dumnezeu să dea celor aleși făgăduința lui Hristos,
sămânța femeii, ca mijloc de a-i chema și de a naște în ei credință și pocăință […].
II. Această făgăduință a lui Hristos, și a mântuirii prin El, este revelată numai în Cuvântul lui Dumnezeu și prin el; nici lucrările creației sau ale providenței,
împreună cu lumina naturii, nu Îl descoperă pe Hristos sau harul care este prin El, nici măcar într-un chip general sau nedeslușit […].
III. Revelarea Evangheliei către păcătoși […] în ce privește popoarele și persoanele cărora le este acordată, vine numai din voia suverană și din buna plăcere a lui Dumnezeu,
fără a fi legată prin vreo făgăduință de buna folosire a capacităților firești ale oamenilor […].
IV. Deși Evanghelia este singurul mijloc exterior de revelare a lui Hristos și a harului mântuitor, și ca atare este din belșug îndestulătoare pentru aceasta;
totuși, pentru ca oamenii care sunt morți în greșelile lor să fie născuți din nou, aduși la viață sau regenerați,
este necesară pe deasupra o lucrare eficace și irezistibilă a Duhului Sfânt asupra întregului suflet […].
Ce se schimbă. Este singurul capitol întreg pe care Savoy îl adaugă la Mărturisire, și îl așază între cel despre Lege și cel despre libertatea creștină. De aceea, de aici înainte, numerotarea de la Savoy și de la Londra merge cu un capitol înaintea celei de la Westminster. Londra îl păstrează aproape neatins; schimbă „irezistibilă” cu „de neînvins”.
De ce. Prefața de la Savoy o explică: „Evanghelie” este un titlu care nu poate lipsi dintr-o mărturisire de credință, iar în acest capitol se adună „sub un singur titlu”, cu câte un mic adaos, ceea ce în Mărturisirea Adunării era „răspândit” și numai sugerat. Spune de asemenea, în general, că au adăugat unele lucruri pentru a tăia calea unor păreri greșite care erau susținute atunci cu mai multă îndrăzneală decât înainte. Prin conținutul său, acest capitol pare îndreptat împotriva uneia dintre ele: cea a celor care învățau că lumina naturii, bine folosită, ajunge pentru a dobândi harul, sau că Dumnezeu a făgăduit Evanghelia celui care își folosește bine capacitățile.
Ce arată. Nu este nimic în acest capitol pe care Westminster să nu-l învețe în alte locuri: în capitolul I, despre neîndestularea luminii naturii;
în al X-lea, despre chemarea eficace; în Catehismul Mare, despre cine poate fi mântuit. Este un adaos, nu o îndreptare.
Dar merită să fie comparat cu un alt capitol adăugat la Mărturisire cu aproape același titlu: cel din 1903, „Despre Evanghelia dragostei lui Dumnezeu și despre misiuni”.
Acela vorbește despre o cale de mântuire „îndestulătoare pentru întregul neam pierdut” și despre dorința lui Dumnezeu ca toți să fie mântuiți, și nu pomenește alegerea.
Acesta începe prin a spune că făgăduința a fost dată „celor aleși”, afirmă că Evanghelia ajunge acolo unde Dumnezeu voiește în chip suveran, și se încheie cu harul irezistibil.
Independenții din 1658 și prezbiterienii din 1903 au făcut aceeași operație, adăugarea unui capitol despre Evanghelie, în direcții opuse.