III - Cum trebuie să fie primite în slujba lor persoanele care poartă funcții bisericești

Vocația sau chemarea este comună tuturor celor care urmează să poarte o slujbă în Biserică, și ea este calea legitimă prin care persoanele cu însușirile cerute sunt ridicate la vreo slujbă spirituală în Biserica lui Dumnezeu.

Fără această chemare legitimă, niciodată nu i-a fost îngăduit vreunei persoane să se amestece în vreo funcție bisericească.

Sunt două feluri de chemare: una extraordinară, de la Dumnezeu în mod nemijlocit, cum a fost cea a profeților și a apostolilor, care în bisericile întemeiate și deja bine reformate nu are loc.

Cealaltă chemare este cea obișnuită, care, pe lângă chemarea lui Dumnezeu și mărturia lăuntrică a unei conștiințe bune, este aprobarea legitimă și judecata exterioară a oamenilor, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu și rânduielii statornicite în Biserica Sa.

Nimeni nu trebuie să îndrăznească să intre în vreo slujbă bisericească fără această bună mărturie înaintea lui Dumnezeu, care singur cunoaște inimile oamenilor.

Această chemare obișnuită și exterioară are două părți: alegerea și hirotonirea. Alegerea este alegerea unei persoane sau a unor persoane, cele mai destoinice, pentru slujba care este vacantă, prin judecata consistoriului și cu consimțământul congregației căreia îi va fi rânduită persoana sau persoanele respective.

Însușirile cerute în general tuturor celor care urmează să poarte o sarcină în Biserică constau în sănătatea credinței și evlavia vieții, după cum sunt înfățișate îndeajuns în Cuvânt.

În rânduiala alegerii trebuie să se ferească ca vreo persoană să fie impusă în vreo slujbă a Bisericii împotriva voii congregației căreia îi este rânduită, sau fără glasul consistoriului.

Nimeni nu trebuie să fie impus sau așezat în locurile deja ocupate, sau în vreun post care nu este vacant, pentru vreun interes lumesc; iar ceea ce se numește beneficiu nu trebuie să fie nimic altceva decât întreținerea slujitorilor care sunt chemați în mod legitim.

Hirotonirea este punerea deoparte și sfințirea persoanei rânduite pentru Dumnezeu și pentru Biserica Sa, după ce a fost bine cercetată și găsită cu însușirile cerute.

Ceremoniile hirotonirii sunt postul, rugăciunea stăruitoare și punerea mâinilor consistoriului.

Toți aceștia, după cum trebuie să fie ridicați de Dumnezeu și făcuți de El destoinici pentru lucrarea la care sunt chemați, tot astfel trebuie să știe că solia lor este mărginită la Cuvântul lui Dumnezeu, ale cărui hotare nu trebuie să le treacă.

Toți aceștia trebuie să ia numai acele titluri și nume (ca nu cumva să se înalțe și să se umfle în ei înșiși) pe care li le dau Scripturile, ca acelea care înseamnă osteneală, trudă și lucru, și sunt nume de slujbe și de slujire, și nu de lenevie, demnitate, cinste lumească sau întâietate, care sunt mustrate și oprite în mod expres de Hristos, Învățătorul nostru.

Toți acești purtători de slujbe trebuie să aibă propriile lor turme particulare, în mijlocul cărora să-și exercite sarcina.

Toți trebuie să locuiască împreună cu ele și să le cerceteze și să le supravegheze, fiecare în chemarea sa.

Și, în general, aceste două lucruri trebuie să le aibă toți în vedere: slava lui Dumnezeu și zidirea Bisericii Sale, în împlinirea datoriilor lor în chemarea lor.