X - Despre slujba magistratului creștin în Biserică

Deși toate mădularele Bisericii sunt datoare, fiecare în chemarea sa și potrivit ei, să înainteze Împărăția lui Isus Hristos, atât cât le stă în putere, totuși mai ales prinții creștini și ceilalți magistrați sunt datori să facă aceasta.

Căci ei sunt numiți în Scriptură hrănitori ai Bisericii, întrucât prin ei ea este, sau cel puțin trebuie să fie, întreținută, ocrotită, sprijinită și apărată împotriva tuturor celor care ar căuta să-i facă rău.

Astfel, ține de slujba unui magistrat creștin să sprijine și să întărească în toate privințele lucrările evlavioase ale Bisericii; și anume să vegheze ca starea publică și slujirea ei să fie menținute și întreținute, după cum se cuvine, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu.

Să vegheze ca Biserica să nu fie năpădită, nici vătămată de învățători mincinoși și de simbriași, nici locurile ei să fie ocupate de câini muți sau de pântece leneșe.

Să sprijine și să mențină disciplina Bisericii și să-i pedepsească în cele civile pe cei care nu vor să asculte de cenzura ei, fără a amesteca totuși niciodată o jurisdicție cu cealaltă.

Să vegheze ca să se facă o îngrijire îndestulătoare pentru slujire, pentru școli și pentru săraci; iar dacă aceștia nu au îndeajuns ca să-și vadă de sarcinile lor, să le împlinească lipsa chiar din propriile lor venituri, dacă este nevoie.

Să le dea mână de ajutor atât pentru ocrotirea persoanelor lor de nedreptate și de silnicie fățișă, cât și pentru veniturile și posesiunile lor, ca să nu fie înșelați, jefuiți, nici despuiați de ele.

Să nu îngăduie ca patrimoniul Bisericii să fie întrebuințat pentru folosințe profane și nelegiuite, sau să fie mâncat de pântece leneșe și de cei care nu au nicio funcție legitimă în Biserică, spre vătămarea slujirii, a școlilor, a săracilor și a altor folosințe evlavioase pentru care trebuie să fie cheltuit.

Să facă legi și rânduieli potrivite cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru înaintarea Bisericii și a rânduielii ei, fără a uzurpa nimic din ceea ce nu ține de sabia civilă, ci aparține slujbelor care sunt pur bisericești, cum este slujirea Cuvântului și a sacramentelor, folosirea disciplinei bisericești și punerea ei în lucrare spirituală, sau orice parte a puterii cheilor spirituale, pe care Învățătorul nostru a dat-o apostolilor și adevăraților lor urmași.

Și, deși regii și prinții evlavioși, uneori, prin propria lor autoritate, când Biserica este stricată și toate lucrurile sunt în neorânduială, așază slujitori și restabilesc adevărata slujire a Domnului, după exemplul unor regi evlavioși ai lui Iuda și al mai multor împărați evlavioși, și al unor regi de asemenea, în lumina Noului Testament, totuși, acolo unde slujirea Bisericii a fost o dată întemeiată în mod legitim, iar cei care sunt așezați în ea își fac slujba cu credincioșie, toți prinții și magistrații evlavioși trebuie să le asculte glasul și să li se supună, și să cinstească maiestatea Fiului lui Dumnezeu, care vorbește prin ei.