IX - Despre patrimoniul Bisericii și împărțirea lui

PRIN patrimoniul Bisericii înțelegem orice lucru care a fost dat vreodată mai înainte sau va fi dat în vremurile viitoare, sau care, prin consimțământul sau obiceiul universal al țărilor care mărturisesc religia creștină, a fost închinat folosinței și folosului public al Bisericii.

Astfel încât sub numele de patrimoniu cuprindem toate lucrurile date sau care vor fi date Bisericii și slujirii lui Dumnezeu, precum pământuri, clădiri, posesiuni, rente anuale și toate cele asemenea, cu care este înzestrată Biserica, fie prin donații, fundații, danii perpetue, fie prin orice alte titluri legitime ale regilor, prinților sau ale oricăror persoane mai mici decât ei, împreună cu darurile necontenite ale credincioșilor.

Cuprindem de asemenea toate lucrurile care, prin legi sau obicei, sau prin uzanța țărilor, au fost închinate folosinței și folosului Bisericii; de felul acesta sunt zeciuielile, casele parohiale, pământurile parohiale și cele asemenea, care, prin legile comune și locale și prin obiceiul universal, sunt stăpânite de Biserică.

A lua ceva din acest patrimoniu prin mijloace nelegiuite și a-l întoarce în folosul particular și profan al vreunei persoane, socotim că este un sacrilegiu vrednic de urât înaintea lui Dumnezeu.

Bunurile bisericești trebuie să fie strânse și împărțite de diaconi, după cum rânduiește Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca cei care poartă o slujbă în Biserică să fie îngrijiți fără grijă și neliniște.

În Biserica apostolică, diaconii erau rânduiți să strângă și să împartă orice sumă era strânsă de la credincioși, ca s-o împartă pentru nevoile sfinților, astfel încât nimeni să nu ducă lipsă printre credincioși.

Aceste strângeri nu erau numai din ceea ce se strângea sub formă de milostenie, cum presupun unii, ci și din alte bunuri, mobile și imobile, din pământuri și posesiuni, al căror preț era adus la picioarele apostolilor.

Această slujbă a rămas în mâinile diaconilor, care administrau toate bunurile Bisericii, până când starea ei a fost stricată de Antihrist, după cum mărturisesc canoanele vechi.

Aceleași canoane pomenesc despre o împărțire în patru a patrimoniului Bisericii, din care o parte era dată păstorului sau episcopului pentru întreținerea și ospitalitatea lui; alta bătrânilor și diaconilor și întregului cler; a treia săracilor, bolnavilor și străinilor; a patra pentru susținerea celorlalte treburi ale Bisericii, mai ales a celor extraordinare.

Adăugăm la acestea și școlile și învățătorii de școală, care trebuie și pot fi bine întreținuți din aceleași bunuri și sunt cuprinși în cler. Cu ei îi alăturăm de asemenea pe grefierii adunărilor, atât particulare, cât și generale, pe sindicii sau procuratorii treburilor Bisericii, pe cei care intonează psalmii și pe alți slujbași obișnuiți asemenea ai Bisericii, în măsura în care sunt necesari.