VII - Despre consistorii, adunări și disciplină

Consistoriile și adunările sunt alcătuite de obicei din păstori, doctori și din aceia pe care îi numim de obicei bătrâni, care nu trudesc în Cuvânt și în învățătură, despre care, și despre a căror putere separată, s-a vorbit.

Adunările sunt de patru feluri. Căci ele sunt fie ale unor biserici și congregații particulare, una sau mai multe, fie ale unei provincii, fie ale unei națiuni întregi, fie ale tuturor și feluritelor națiuni care mărturisesc pe unul și același Isus Hristos.

Toate adunările bisericești au puterea de a se întruni în mod legitim pentru a trata lucrurile care privesc Biserica și care țin de sarcina lor.

Ele au puterea de a rândui vremurile și locurile pentru acest scop și, la o întrunire, de a rândui ziua, vremea și locul pentru o alta.

În toate adunările trebuie să fie ales un moderator, prin consimțământul comun al tuturor fraților întruniți, care să propună chestiunile, să strângă voturile și să facă să fie păstrată buna rânduială în adunări.

Trebuie să se ia seama, mai ales de către moderator, ca în adunări să fie tratate numai lucruri bisericești și să nu fie niciun amestec în vreun lucru care ține de jurisdicția civilă.

Fiecare adunare are puterea de a trimite din numărul ei unul sau mai mulți vizitatori, ca să vadă cum sunt cârmuite toate lucrurile în hotarele jurisdicției lor.

Vizitarea mai multor biserici nu este o slujbă bisericească obișnuită în persoana unui singur om, nici nu poate fi atribuit numai vizitatorului numele de episcop, nici nu este necesar să rămână totdeauna în persoana unui singur om, ci consistoriului îi revine să trimită persoane cu însușirile cerute pentru a vizita pro re nata.

Scopul final al adunărilor este, mai întâi, să păstreze religia și învățătura în curăție, fără rătăcire și stricăciune; apoi, să păstreze cuviința și buna rânduială în Biserică.

Pentru această rânduială, ele pot face anumite reguli și rânduieli privitoare la buna purtare a tuturor mădularelor Bisericii în chemarea lor.

Ele au de asemenea puterea de a abroga și a desființa toate statutele și rânduielile privitoare la chestiunile bisericești care sunt găsite vătămătoare și nefolositoare și nu se potrivesc cu vremea, sau de care poporul face abuz.

Ele au puterea de a aplica disciplina și pedeapsa bisericească asupra tuturor călcătorilor și disprețuitorilor mândri ai bunei rânduieli și orânduiri a Bisericii; și astfel întreaga disciplină este în mâinile lor.

Cel dintâi fel și soi de adunări, deși sunt în cadrul congregațiilor particulare, exercită totuși puterea, autoritatea și jurisdicția Bisericii prin consimțământ reciproc, și de aceea poartă uneori numele de biserică.

Când vorbim despre bătrânii congregațiilor particulare, nu înțelegem că fiecare biserică parohială particulară poate sau are îngăduința să aibă propriul ei consistoriu particular, mai ales la țară; ci socotim că trei, patru, mai multe sau mai puține biserici particulare pot avea un singur consistoriu, comun tuturor, ca să le judece pricinile bisericești.

Totuși este potrivit ca unii dintre bătrâni să fie aleși din fiecare congregație particulară, ca să lucreze împreună cu ceilalți frați ai lor în adunarea comună și să primească semnalările păcatelor din propriile lor biserici și să le aducă înaintea adunării.

Aceasta o deducem din practica Bisericii primare, în care bătrânii, sau colegiile de seniori, erau așezați în cetăți și în locuri de seamă.

Puterea consistoriilor lor particulare este să depună o trudă sârguincioasă în hotarele încredințate sarcinii lor, ca bisericile să fie păstrate în bună rânduială, să cerceteze cu sârguință pe persoanele stricate și nesupuse și să se ostenească să le aducă înapoi pe cale, fie prin mustrare, fie prin amenințarea cu judecățile lui Dumnezeu, fie prin pedeapsă.

Consistoriului îi revine să ia seama ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie predicat curat în hotarele lor, sacramentele să fie administrate cum se cuvine, disciplina să fie menținută cum se cuvine și bunurile bisericești să fie împărțite fără stricăciune.

Acestui fel de adunare îi revine să facă să fie păzite și puse în lucrare rânduielile făcute de adunările provinciale, naționale și generale.

Să facă rânduieli care privesc τὸ πρέπον în Biserică, pentru buna cuviință a bisericilor particulare pe care le guvernează; cu condiția să nu schimbe nicio regulă făcută de adunările generale sau provinciale și să le înștiințeze dinainte pe adunările provinciale despre regulile pe care le vor face, și să le desființeze pe cele care tind spre vătămarea lor.

Ea are puterea de a-i excomunica pe cei încăpățânați.

Puterea de a-i alege pe cei care poartă sarcini bisericești îi revine acestui fel de adunare, în propriile ei hotare, dacă este bine întemeiată și alcătuită din mulți păstori și bătrâni cu destoinicie îndestulătoare.

Din același motiv îi revine acestui fel de adunare și destituirea lor, precum a celor care învață o doctrină rătăcită și stricată, a celor care duc o viață de scandal și, după mustrare, nu se lasă de ea, a celor care sunt dedați schismei sau răzvrătirii împotriva Bisericii, blasfemiei vădite, simoniei, stricăciunii mitei, înșelăciunii, sperjurului, curviei, furtului, beției, bătăii vrednice de pedeapsă după lege, cametei, dansului, infamiei, și a tuturor celorlalți care merită să fie despărțiți de Biserică.

De asemenea, cei care sunt găsiți cu totul nedestoinici pentru a-și împlini sarcina trebuie să fie destituiți, iar celelalte biserici trebuie să fie înștiințate despre aceasta, ca să nu-i primească pe cei destituiți.

Totuși nu trebuie să fie destituiți cei care, din pricina vârstei, a bolii sau a altor întâmplări, ajung nepotriviți pentru a-și face slujba; în acest caz cinstea lor trebuie să le rămână, biserica lor trebuie să-i întrețină, iar pentru a le face slujba trebuie să fie rânduiți alții.

Adunări provinciale numim întrunirile legitime ale păstorilor, doctorilor și celorlalți bătrâni dintr-o provincie, adunați pentru treburile comune ale bisericilor din ea, care pot fi numite de asemenea conferința Bisericii și a fraților.

Aceste adunări sunt instituite pentru ca chestiunile importante să fie tratate prin consimțământul și ajutorul reciproc al fraților din acea provincie, după cum cere nevoia.

Această adunare are puterea de a trata, a rândui și a îndrepta toate lucrurile săvârșite sau făcute greșit în adunările particulare.

Ea are puterea de a-i destitui pe purtătorii de slujbe din acea provincie pentru cauze bune și drepte, care merită destituirea.

Și, în general, aceste adunări au întreaga putere a consistoriilor particulare din care sunt alcătuite.

Adunarea națională, care la noi este cea generală, este o întrunire legitimă a tuturor bisericilor din regatul sau națiunea în care este folosită și adunată, pentru treburile comune ale Bisericii, și poate fi numită consistoriul general al tuturor bisericilor din regat. Nimeni nu este obligat să vină la această adunare ca să voteze, decât persoanele bisericești, într-un număr pe care îl va socoti bun aceeași adunare, fără a le exclude pe celelalte persoane care vor voi să vină la adunarea numită ca să propună, să asculte și să dezbată.

Această adunare este instituită pentru ca toate lucrurile săvârșite sau făcute greșit în adunările provinciale să poată fi îndreptate și tratate, iar lucrurile care slujesc în general spre binele întregului trup al Bisericii din regat să poată fi prevăzute, tratate și rânduite spre slava lui Dumnezeu.

Ea trebuie să aibă grijă ca să fie întemeiate biserici în locurile în care nu sunt întemeiate.

Ea trebuie să prescrie regula după care trebuie să procedeze în toate lucrurile celelalte două feluri de adunări.

Această adunare trebuie să ia seama ca jurisdicția spirituală și cea civilă să nu fie amestecate, spre vătămarea Bisericii; ca patrimoniul Bisericii să nu fie risipit, nici folosit cu abuz; și, în general, cu privire la toate treburile importante care privesc binele și buna rânduială a tuturor bisericilor din regat, ea trebuie să-și interpună autoritatea.

Pe lângă acestea, mai este un alt fel de adunare, mai generală, care este a tuturor națiunilor și a tuturor stărilor de persoane din Biserică, reprezentând Biserica universală a lui Hristos, care poate fi numită în mod propriu Adunarea Generală sau Conciliul General al Bisericii lui Dumnezeu.

Aceste adunări au fost rânduite și convocate mai ales când se ridica în Biserică vreo mare schismă sau controversă de doctrină, și au fost convocate la porunca împăraților evlavioși din vremea aceea, pentru a înlătura schismele din Biserica universală a lui Dumnezeu; și, pentru că ele nu țin de starea particulară a vreunui regat, încetăm să mai vorbim despre ele.